Tinerii gherleni la Festivalul „Curtea Armenească”

La sfârșitul săptămânii trecute, în Parcul etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca a avut loc ediția a-II-a a Festivalului „Curtea Armenească”, o manifestare tradițională a comunității armenești clujene. Ca și la prima ediție, această adevărată sărbătoare a culturii și artei armenești de pe meleagurile noastre  a fost onorată și de tinerii gherleni.

Printre formațiile invitate s-a aflat și cunoscutul Ansamblu folcloric „Dansatorii de pe Someș”, condus de soții Janina și Emil Bodea. Cei 20 de membrii ai formației au prezentat un dans tradițional din satul Orman, un joc popular din Iclod și un dans tradițional romanes.

Tot de la Gherla a evoluat pe scena amenajată în aer liber Ansamblul de dansuri armenești ”Hayakaghak”. Cei 13 tineri, îndrumați de Esztegár Erika, au delectat publicul cu tradiționalele jocuri armenești: „Im Anune Hayastan E”, „Hzor Hayastan”, „Tsaghkadzori”, „Vartavar”.  La sfârșit, cele două ansambluri gherlene s-au  unit și i-au salutat pe cei prezenți printr-un dans comun de mare virtuozitate. Mesagerii  mișcării artistice din Gherla au avut mare succes, ei fiind felicitați de organizatori.

Tot în cadrul festivalului au avut loc două concerte extraordinare de muzică klezmer, cu ansamblul ”Mazel Tov” și de muzică tradițională armeană, cu Cosmin Rafael Bălean Band.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut