Timpul. Probabil…

Am fost invitat să spun câteva cuvinte unor boboci într-ale jurnalisticii. În drum spre amfiteatru, am observat (abia acum?) cât de răsturnate sunt lucrurile . Până şi în denumirea unor instituţii. Zice: Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării. Vă rog insistent să inversăm lucrurile: ştiinţele comunicării, ale administraţiei şi, la coadă de tot, politică. Sigur, ceea ce propun eu nu reflectă realitatea, dar – e axiomă – comunicarea este cea mai importantă activitate a omului. (După muncă, desigur). Prin comunicare ar trebui să reuşim să-i facem pe semeni să se înţeleagă (politicul nu face decât să dezbine); printr-o bună administrare a vieţii noastre am putea face lumea mai frumoasă (politicul distruge armonii şi dezvoltă bube care pot deveni maligne). În fine, e nevoie şi de politică. Din păcate. Pentru că, acolo, în lumea asta ciudată, trebuie să se regăsească tot felul de indivizi (papagali, era să spun!) care fac ca lumea asta să nu fie monoton de frumoasă şi crâncen de plictisitoare.
Probabil că Timpul va rezolva această situaţie cu… capul în jos sau de la stânga la dreapta şi va reface în lumea în care, temporar vieţuim, Raiul pierdut şi nu Iadul regăsit.
Niciodată nu accept şi nu mă duc la o întrunire fără să mă pregătesc. Sunt un „expirat” care crede în învăţătura după care cel mai spontan discurs e cel îndelung pritocit. Aveam la mine toate ingredientele unui discurs serios, presărat, pe ici pe colo, cu „glumiţe” care să capteze bunăvoinţa auditorului.
Dar – ştiţi şi dumneavoastră – socoteala de-acasă nu se potriveşte cu ce şi cum în târg, aşa că m-am… trezit, din om serios pătruns de dragostea de cuvântul bine temperat, un măscărici, glosând pe marginea responsabilităţilor individului. Faţă de societate, faţă de el însuşi, faţă de… spate ş.a.m.d. Am sărit şi peste citatele marilor învăţaţi ai omenirii, şi peste cugetările personale, oferite de experienţa de o viaţă plină de evenimente crăcănate între comunism şi capitalism, după cum n-am vorbit nici despre bucuria milioanelor de cuvinte aşternute întru buna şi frumoasa informare a cititorului.
Unii dintre auditori au fost interesaţi de bufoneriile prezentate, alţii, cu ochiul minţii, au decopertat acele sensuri ascunse din care e compusă viaţa: seriozitate, muncă, dăruire. Mărturisesc că am fost atât de… parşiv, încât am urmărit cu cel mai mare interes chipurile mai tinerilor mei colegi. Şi, credeţi-mă, am descoperit în privirea lor, în întrebările lor, în gesturile şi mimica lor, de cele mai multe ori, o încrâncenare spre mai bine. Timpul, probabil le va rezolva pe toate. Şi dacă vor deveni buni comunicatori, şi îşi vor administra viaţa aşa cum trebuie, nu vor avea nevoie de politică. Iar dacă ea (politica) va supravieţui şi pe… vremea lor, se cheamă că prelungirea citoplasmatică a răului trebuie musai să echilibreze binele. Dar binele va învinge întotdeauna!
Administrând comunicarea aşa cum trebuie.
Radu VIDA