Testul real al Americii vine după scrutin

Financial Times

După ce a moştenit o economie în colaps, Barack Obama a respins reducerile de taxe regresive şi dereglementarea şi a recurs la împrumuturi guvernamentale şi intervenţia statului la un nivel nemaiîntîlnit din anii 1930. La fel ca Franklin Roosevelt, Obama a încercat să salveze capitalismul de el însuşi.

Patru ani mai tîrziu, preţurile caselor şi-au oprit căderea iar consumatorul american a început să cheltuiască din nou. Dar, în pofida unei creşteri anuale de 13,6% a indicelui bursier S&P, factorul mulţumire lipseşte iar afacerile împiedică investiţiile. După unele calcule, corporaţiile americane dispun de 1,7 trilioane de dolari numerar în bilanţul care aşteaptă să fie cheltuit.

Mulţi dau vina pe lovitura investiţiilor corporative privind “fiscal cliff”, criza bugetară pe termen mediu din SUA. Fără o rezolvare pînă la 1 ianuarie, vor avea loc reduceri automate de cheltuieli şi creşteri de impozite, care ar putea arunca înapoi în recesiune SUA.

“Problema este că SUA cresc cu numai 1 pînă la 2%”, a declarat directorul executiv al unei bănci majore din SUA.

În sesiunea post-electorală a Congresului, impasul dintre democraţi şi republicani riscă să reia criza din vara anului 2011. La vremea aceea, Congresul a amînat creşterea plafonului datoriei şi SUA au fost deposedate de ratingul rîvnit triplu A, după cît se pare garanţia statutului de superputere.

Obama nu are puterea de seducţie a unui Bill Clinton sau autoritatea impozantă a unui Lyndon Johnson. Logica sa rece a cîştigat puţini prieteni pe Capitol Hill, unde congresmenii sînt mai sensibili la politica mitei electorale, o doză sănătoasă de linguşire şi un trabuc cubanez bun.

În domeniul politicii externe, agenda nu este mai puţin presantă sau descurajatoare. La un moment dat, în următorii patru ani, preşedintele va trebui să facă o alegere fatală privind modul de a aborda ambiţiile Iranului de a se dota cu o bombă nucleară. Serviciile de informaţii occidentale estimează că Teheranul se află la cel puţin un an distanţă de construirea unei astfel de arme şi orice încercare de a o fabrica va fi detectabilă. Acest lucru presupune o oportunitate de negocieri diplomatice, sancţiuni economice şi/sau pregătirea unei lovituri militare conduse de SUA împotriva instalaţiilor iraniene, în 2013-2014.

Obama, care a închis un ochi mai întîi privind extinderea aşezărilor israeliene din Cisiordania, l-a forţat pe oponentul său Benjamin Netanyahu să renunţe la o eventuală acţiune militară unilaterală înainte de alegerile din 2012.

Persoane din interiorul serviciilor de informaţii pariază pe o anumită formă de deschidere diplomatică din partea administraţiei următoare, pentru a testa intenţiile liderul suprem iranian, ayatollahul Khamenei, în 2013, mai ales avînd în vedere faptul că preşedintele instigator Mahmoud Ahmadinejad va părăsi postul anul viitor.

În alte părţi din Orientul Mijlociu, preşedintele trebuie să se ocupe şi de drama în desfăşurare a “Primăverii arabe”. Iar apoi vine China. În ultimii patru ani, SUA au efectuat tardiv o virare spre Asia, parţial pentru a contracara puterea în creştere a Beijingului, dacă nu chiar pentru a reproduce strategia de succes a “îngrădirii” urmărită împotriva Rusiei sovietice.

Naţionalismul în creştere, cuplat cu disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud, reprezintă pericolul imediat, dar următoarea administraţie va fi îngrijorată şi de declinul Japoniei, prinsă în menghina dintre China “low-cost” şi puterea competitivă nemiloasă a Coreii de Sud.

Cu 24 de ani în urmă, în contextul în care Războiul Rece se încheia, James Baker, abilul ministru de finanţe şi viitor secretar de stat, a inventat expresia “insecuritate economică” ca marcă a campaniei lui George Bush sr. De fapt, preşedinţia lui Bush a fost dominată de securitatea naţională. În următorii patru ani, exceptînd o criză externă neprevăzută, americanii sînt susceptibili de a fi preocupaţi de insecuritatea economică, în contextul în care depun eforturi pentru a-şi menţine predominanţa într-o economie globală în care cunoştinţele avansate sînt larg răspîndite, iar munca ieftină rapid disponibilă.