Teodor Meleşcanu: Relaţiile economice cu Austria sunt solide

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri că relaţiile economice cu Austria sunt solide, însă au şi un potenţial încă neexploatat.
Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a avut o întrevedere cu ministrul federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe al Republicii Austria, Karin Kneissel, care efectuează o vizită în ţara noastră.
“Am discutat despre relaţiile economice bilaterale, care sunt solide, dar au şi un potenţial încă neexploatat, de natură să stimuleze şi din partea noastră dezvoltarea schimburilor economice. Austria rămâne al doilea mare investitor străin pe piaţa românească şi suntem interesaţi în continuare de atragerea de noi investiţii austriece în România, în condiţiile în care ţara noastră oferă oportunităţi într-o varietate de ramuri industriale, dar şi un cadru legislativ prielnic pentru companiile străine. Am vorbit despre cooperarea foarte bună dintre ţările noastre în domeniul educaţiei profesionale, în special învăţământul dual, care reprezintă o adaptare necesară din partea României pentru piaţa UE”, a precizat Meleşcanu, în declaraţia de presă comună susţinută alături de ministrul federal Karin Kneissel.
Teodor Meleşcanu a reamintit că Austria a preluat de la 1 iulie preşedinţia Consiliului UE, precedând România.
Potrivit ministrului de Externe, vizita oficialului de la Viena are o simbolistică aparte şi în contextul împlinirii a 10 ani de la lansarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, o iniţiativă româno-austriacă ce “a devenit un proiect de succes” al UE.
“Această conjunctură ne-a oferit şi posibilitatea de a discuta despre modul în care vom promova în continuare Strategia Dunării, inclusiv crearea unui punct de contact la Viena”, a precizat Meleşcanu.
El a adăugat că la 1 noiembrie România va prelua preşedinţia Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, iar unul dintre obiectivele ţării noastre este sporirea vizibilităţii acesteia, prin promovarea unor proiecte care să demonstreze valoarea acestui cadru de cooperare regională, atât pentru eliminarea decalajelor de dezvoltare, cât şi pentru sporirea conectivităţii dintre ţări.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.