Tenis/Simona, tu chiar eşti neserioasă!

  • Românca a demonstrat încă o dată că, în ciuda talentului, îi lipseşte, totuşi, constanţa, dar mai ales seriozitatea, care o împiedică să cîştige turneele cu-adevărat mari. Chiar dacă a părăsit devreme turneul de la Dubai, pe care l-a cîştigat în 2015, Halep nu pierde decît o poziţie în clasamentul WTA, iar de luni, 22 februarie, va figura pe locul 4 mondial.

 

foto tenis 1După ce am văzut meciul parodie cu Ana Ivanovic, mi-am propus iniţial să amintesc doar de prezenţa meteorică a Simonei Halep la Dubai, cu o scurtă cronică a confruntării, dar mi-am zis că românca noastră merită o mediere mai consistentă, pe măsura „performanţelor” ei. Şi cine sînt eu să stric „tradiţia” jurnalistică de a nu face din Simona Halep vedetă chiar şi atunci cînd nu e cazul. Numai că pe mine degetele cu care tastez nu mă lasă să-i scuz eşecurile şi să le transform în accidente. Cînd e vorba de Simona Halep n-am chef să fac pe „alchimistul”, ci prefer să fiu franc şi nu francez.

foto tenis 2Halep a intenţionat să se retragă de la Dubai, pentru a-şi rezolva multiplele probleme medicale (nas, stomac, spate, cîlcîiul lui Ahile, gambă, etc). N-a făcut-o de gura lumii şi sfătuită greşit de apropiaţi. A ţinut să joace şi în Cupa Federaţiei şi la Dubai, dar mai bine n-o făcea şi ţinea cont de recomandările lui Ilie Năstase. Acesta a sfătuit-o să se opereze şi să se pregătească pentru Roland-Garros, turneul de Grand-Slam cel mai la îndemîna românilor, dovadă victoriile obţinute aici în trecut de Virginia Ruzici şi amintitul Ilie Năstase. Nu-mi face deloc plăcere că trebuie să amintesc de fiecare dată cînd scriu de Simona Halep că românca nu-şi justifică locul în clasament şi nici medierea exagerată de care se bucură. Şi pe care alţi sportivi români, cu rezultate excepţionale, nu o au. Pentru a cîştiga un turneu de Grand-Slam ai nevoie mult mai mult decît oferă în acest moment Simona Halep, al cărei potenţial este uriaş, dar nici ea şi nici „lipitorile” de lîngă ea nu ştiu să-l valorifice. În ecuaţia cuceririi unui Grand-Slam, hazardul, conjunctura şi norocul, atît de des invocate în cazul Simonei, au rol secundar. Valoarea primează, or aceasta se dobîndeşte prin multă muncă şi seriozitate. S-ar părea că ultima îi este străină reprezentantei noastre, care dă impresia că practică acest sport de dragul sportului şi nu al performanţei. În cazul acesta, treci, dragă Simona, la amatorism!

La Dubai, în excursie

foto tenis 3Simona Halep şi-a încheiat prematur aventura la turneul WTA de la Dubai, dotat cu premii în valoare de 1,7 milioane de dolari, a cărei principală favorită a fost şi pe care l-a cîştigat în sezonul trecut. Intrată în concurs direct din faza „optimilor” de finală, românca, numărul 3 mondial, a fost eliminată de o fostă cîştigătoare de Grand-Slam, sîrboaica Ana Ivanovic, în prezent numărul 17 în clasamentul WTA. Jucătoare care de cîţiva ani nu mai sperie pe nimeni. Ivanovic s-a impus în două seturi, scor 7-6, 6-2, după o oră şi 44 de minute de la primul serviciu. A fost a cincea confruntare dintre cele două şi a treia victorie a sîrboaicei, care a mai bătut-o pe Halep în 2014, în Cupa Federaţiei şi la Turneul Campioanelor. Halep a cîştigat doar unul din ultimele cinci meciuri oficiale, cel cu Petra Kvitova, din Cupa Federaţiei. Revenind la disputa cu Ivanovic, al cărei debut a fost amînat din cauza ploii, Halep a condus în primul set cu 2-0, 3-1, 4-2 şi 5-3, dar şi-a pierdut serviciul la 5-4, după ce a irosit şi o minge de set. Mai mult decît atît, la 5-5, a ratat două mingi de re-break, iar în tie-break a fost ca şi inexistentă. Setul al doilea a început cu nu mai puţin de trei break-uri, iar Ivanovic s-a desprins rapid la 5-2. La 3-1 pentru sîrboaică, reprezentanta noastră a ratat trei mingi de break într-un game foarte disputat, cu patru egalităţi. Setul secund a durat doar 35 de minute şi a fost adjudecat de Ivanovic cu 6-2, care o va întîlni în „sferturi” pe cehoaica Barbora Strycova.

De luni, pe locul 4

foto tenisSimona Halep ar fi avut o şansă bună de a accede în finala turneului, în condiţiile în care de pe partea ei de tablou au fost eliminate Svetlana Kuznetsova, Carla Suarez Navarro şi Belinda Bencic. Norocul Simonei este că şi iberica Garbine Muguruza a fost eliminată devreme, astfel că românca nu pierde decît o poziţie în clasamentul WTA şi va fi depăşită numai de poloneza Agnieszka Radwanska. O eventuală prezenţă a Muguruzei în semifinale la Dubai ar fi însemnat retrogradarea Simonei Halep pe locul 5. Mult mai aproape de potenţialul actual al româncei.

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.