Tenis / Stop joc pentru alți trei români

După Simona Halep, încă trei reprezentanți ai României și-au încheiat prematur aventura la cel de-al patrulea turneu de Grand-Slam al sezonului, US Open/Flushing Meadows. Este vorba de Marius Copil, Mihaela Buzărnescu și Monica Niculescu. Buzărnescu (foto) a declarat forfait din cauza unor probleme medicale, iar Marius Copil s-a retras în setul al treilea al meciului cu Marin Cilic, campionul din 2014 al turneului nord-american. Monica Niculescu a scăpat printre degete calificarea în turul al doilea, învinsă fiind de o jucătoare clasată cu 100 de poziții mai jos. Este vorba de israelianca Julia Glușko, locul 162 WTA. Aceasta din urmă s-a impus cu 3-6, 7-5, 6-4, după două ore și 39 de minute. Niculescu a revenit în setul secund de la 0-4, dar și-a pierdut serviciul pentru a treia oară la scorul de 5-6. În decisiv, românca a condus cu 2-0, dar Glușko lovit decisiv la 5-4. Marius Copil a început perfect meciul cu Marin Cilic, pe care l-a condus în primul set cu 5-1 și a avut 40-0! Croatul a reușit un come-back de senzație, cum rar se poate vedea în circuitul masculin. Setul al doilea s-a aflat la discreția numărului 7 mondial, care n-a cedat nici un punct pe ultimele trei game-uri de pe propriul serviciu. Românul a luat decizia de a se retrage în setul al treilea, la scorul de 1-1, după o oră și 43 de minute, acuzând o accidentare la picior.

În turul secund s-a calificat Sorana Cârstea, care a evoluat în noaptea de marți spre miercuri. Românca aflată pe locul 51 în clasamentul mondial a înfruntat-o pe Alison Riske, una din reprezentantele gazdelor. Cârstea s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 3-6, 7-5, după două ore și două minute de la primul serviciu. Sorana are meritul de a fi revenit în decisiv de la 3-5, câștigând patru game-uri la rând și meciul. A fost a cincea confruntare dintre cele două, iar scorul „directelor” a devenit 4-1 pentru Cârstea.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.