Tenis / Simona Halep și-a aflat prima adversară din 2019

  • Românca nu a mai jucat un meci oficial de la finele lunii septembrie a anului trecut și nu este favorită în fața australiencei Alison Barty, pe care o înfruntă miercuri dimineață, în cadrul turneului de la Sydney.

 

Jucătoarea aflată pe primul loc în clasamentul WTA va debuta în 2019 împotriva australiencei Alison Barty, iar întâlnirea va conta pentru „optimile” de finală ale turneului de la Sydney, care precede Grand-Slam-ul de la Melbourne, cel dintâi din seria celor patru programate în calendarul competițional. Locul 15 în ierarhia mondială, Alison Barty a eliminat-o în runda inaugurală pe fosta campioană de la Roland-Garros, letona Jelena Ostapenko, locul 22 mondial. Jucătoarea de la Antipozi s-a impus cu un dublu 6-3, după o oră și 17 minute de la primul serviciu. Meciul dintre Halep și Barty va avea loc miercuri dimineață și este al treilea dintre cele două, după cele disputat în 2018, la Montreal și Cincinnatti, ambele fiind câștigate de reprezentanta noastră, în minim de seturi. Din punctul de vedere al subsemnatului, Halep nu este favorită în acest meci, în condițiile în care nu a mai jucat de la finele lunii septembrie ale anului trecut, în vreme ce Alison Barty și-a reluat pregătirea la jumătatea lunii decembrie și de-atunci are la activ patru partide oficiale, din care trei în Cupa Hopman. Din aceste patru meciuri, a câștigat trei și a pierdut doar unul, în fața germancei Angelique Kerber. Revenind la Simona, românca a pierdut ultimele patru meciuri oficiale, cu Bertens, Kanepi, Cibulkova și tunisianca Jabeur, câștigând un singur set. Să mai scriem că iberica Garbine Muguruza s-a retras de la Sydney, acuzând probleme medicale, fapt ce i-a prilejuit belgiencei Kiki Bertens o calificare fără joc.

 

 

România – cu o singură jucătoare în calificări la Australian Open

Au început calificările la Australian Open, iar România contează doar pe Irina Bara, care va juca, miercuri, cu grecoaica Grammatikopoulou, pe terenul 10. Bara ocupă locul 155 în clasamentul WTA la simplu, respectiv 77 la dublu, are 23 de ani, a câștigat aproape 308.000 dolari din tenis, nu a câștigat nici un titlu la nivelul WTA și nu s-a calificat până acum pe tabloul principal la turneele de Mare-Șlem în competiția de simplu, însă a atins pragul turului patru la Roland-Garros în turneul de dublu, performanță reușită în 2018. Dacă trece de Grammatikopoulou, Irina Bara o poate înfrunta pe Bianca Andreescu, canadianca de origine română, aflată pe locul 107 mondial. Pentru a accede pe tabloul principal, Irina Bara trebuie să promoveze trei tururi.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.