Tenis / Simona Halep rămâne pe poziţie

  • România menţine şase jucătoare în top 100 mondial, însă numai două au progresat pe scara clasamentului după turneul de la Wimbledon. Ca fapt divers, atât în circuitul masculin, cât şi în cel feminin, cele trei titluri de Grand-Slam derulate în 2018 au fost câştigate de jucători, şi jucătoare diferite: Caroline Wozniacki, Simona Halep şi Angelique Kerber, respectiv Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovic.

 

Reprezentanta noastră se menţine pe primul loc în ierarhia WTA, cu o zestre de 7571 de puncte. Simona e prima şi în Champions Race, clasament pe baza căruia vor fi stabilite cele opt jucătoare care vor participa la Turneul Campioanelor din Singapore. În urma româncei se află, în continuare, daneza Caroline Wozniacki. Nici una nu a avut un parcurs foarte lung la Wimbledon, fiind eliminare încă din prima săptămână a turneului. Campioana din acest an, germanca Angelique Kerber, a urcat până pe locul al patrulea. În top 50 a revenit Serena Williams. Aceasta a început turneul londonez pe locul 181, iar începând de luni se află pe poziţia 28. Dintre românce, Mihaela Buzărnescu pe 25 (trei locuri în urcare), Irina Camelia Begu se află pe 42 (şase locuri în coborâre), Sorana Cârstea pe 57 (şase locuri în coborâre), Monica Niculescu pe 59 (două locuri în urcare) şi Ana Bogdan pe 66 (şapte locuri în coborâre).

 

 

Ierarhia primelor zece jucătoare ale lumii

  1. Simona Halep – 7571 puncte
  2. Caroline Wozniacki – 6740
  3. Sloane Stephens – 5463
  4. Angelique Kerber – 5305
  5. Elina Svitolina – 5020
  6. Caroline Garcia – 4730
  7. Garbine Muguruza – 4620
  8. Petra Kvitova – 4550
  9. Karolina Pliskova – 4485
  10. Julia Goerges – 3980

 

Nadal s-a distanţat în fruntea clasamentului

Chiar dacă a fost eliminat în semifinalele turneului de la Wimbledon, după un meci thriller cu rivalul Novak Djokovic, spaniolul Rafael Nadal s-a distanţat în fruntea clasamentului ATP după evenimentele petrecute la cel de-al treilea Grand-Slam al sezonului. Asta în condiţiile în care elveţianul Roger Federer, campionul de anul trecut, a pierdut puncte importante după ce a fost eliminat în acest an în faza „sferturilor” de finală, de sud-africanul Kevin Anderson. Aşa se face că distanţa dintre Nadal şi Federer a crescut la 2370 de puncte. Finalistul, Kevin Anderson, se află la cea mai bună clasare a carierei, iar campionul, sârbul Novak Djokovic, a urcat 11 locuri pe scara clasamentului şi a revenit în top 10 mondial. Cehul Tomas Berdych a alunecat 35 de poziţii şi se află în prezent pe locul 59.

Andy Murray, dublu campion la Wimbledon, în 2013 şi 2016, a ajuns pe locul 839! Fostul lider mondial a coborât 690 de poziţii după ce a declarat forfait pentru ediţia din acest an.

În Champions Race, clasament pe baza căruia se vor stabili cei opt jucători care, la sfârşitul sezonului, vor participa la Turneul Campionilor de la Londra, Nadal şi Federer se află pe primele două locuri, iar Novak Djokovic a urcat pe 10.

 

 

Ierarhia primilor 10 jucători ai lumii

  1. Rafael Nadal – 9310 puncte
  2. Roger Federer – 7080
  3. Alexander Zverev – 5665
  4. Juan M. Del Potro – 5395
  5. Kevin Anderson – 4655
  6. Grigor Dimitrov – 4610
  7. Marin Cilic – 3905
  8. John Isner – 3720
  9. Dominic Thiem – 3665
  10. Novak Djokovic – 3355

 

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.