Tenis / I se mai întâmplă și lui Djokovic

  • Pentru a patra oară în istorie, jucătorul care se impune la mastersul de la Paris Bercy nu joacă la Turneul Campionilor fiindcă nu-l ajută clasamentul.

 

Pentru al doilea an la rând, turneul masters de la Paris, ultimul înaintea Turneului Campionilor, a fost câștigat de un out-sider. În 2017 a fost americanul Jack Sock, în cazul căruia lipsa de constanță a făcut ca el să nu-și poată apăra titlul. În acest sezon s-a impus tot un jucător din noul val, în persoana rusului Karen Kachanov. Izbânda acestuia este cu atât mai neașteptată dacă avem în vedere că în finală a dispus de proaspătul număr 1 mondial și cel mai în formă jucător al momentului, sârbul Novak Djokovic. Dar un Djokovic vizibil obosit, care a avut parte în „sferturi” și semifinale de două partide dificile, ambele de câte trei seturi, în compania lui Marin Cilic și Roger Federer. Kachanov, care la rândul lui i-a înșirat pe John Isner, Alexander Zverev și Dominic Thiem, s-a impus cu 7-5, 6-4, după ce în primul set a revenit de la 1-3. Kachanov și-a luat astfel revanșa pentru înfrângerea suferită în acest sezon în fața sârbului la Wimbledon. Kachanov a stopat o serie de 22 de victorii înregistrate de Novak Djokovic în circuitul ATP. Serie începută pe 14 august 2018, la Cincinnatti, turneu pe care sârbul l-a câștigat. Pentru a patra oară în istorie, jucătorul care se impune la Paris Bercy nu joacă la Turneul Campionilor. Și nu din motive medicale, ci din cauză că nu-l ajută clasamentul. Acest lucru s-a mai întâmplat în 1987, când americanul Tim Mayotte a triumfat la Paris, dar nu a jucat la Turneul Campionilor, în 1988, când israelianul Amos Mansdorf a cucerit Parisul, însă n-a avut loc la Turneul Campionilor, și în 2003, când englezul Tim Henman a trecut Canalul Mânecii pentru a se impune la Paris într-o finală cu românul Andrei Pavel, dar n-a fost în primii opt la Turneul Campionilor.

during the Men’s Final during Day Seven of the Rolex Paris Masters on November 4, 2018 in Paris, France.

Învins în finala de la Paris Bercy, Novak Djokovic a ratat șansa de a-l egala pe Rafael Nadal la numărul de titluri în turneele masters series. Spaniolul este lider la acest capitol, cu 33 de titluri. Îl urmează Djokovic și Federer, cu 32, respectiv 27 de titluri. Succesul de la Paris, deocamdată cel mai notabil al carierei pentru jucătorul în vârstă de doar 22 de ani, l-a propulsat pe Karen Kachanov până pe locul 11 în clasamentul ATP, devenind în mod oficial prima rachetă a Rusiei, după ce de acest privilegiu s-a bucurat Daniil Medvedev. Novak Djokovic a redevenit numărul 1 mondial după exact doi ani. În 2016, pe 6 noiembrie el a fost detronat, după 122 de săptămâni consecutive, de britanicul Andy Murray, în urma succesului înregistrat de acesta din urmă la Turneul Campionilor. Nole tocmai a început săptămâna cu numărul 224 ca lider mondial. Ultimul jucător lider al clasamentului ATP în afara celor 4 mari (Federer, Nadal, Djokovic, Murray) a fost americanul Andy Roddick, între 3 noiembrie 2003 și 1 februarie 2004. Jucătorul cu cele mai multe săptămâni petrecute în fotoliul de lider este elvețianul Roger Federer, cu 310 săptămâni. Îl urmează doi jucători retrași de mult din activitate, Pete Sampras și Ivan Lendl, cu 286, respectiv 270 de săptămâni. Campionul din Basel este primul și în clasamentul săptămânilor consecutive la număr 1 mondial, având 237.

 

Casetă Raster

Clasamentul primilor 10 jucători ai lumii

  1. Novak Djokovic – 8045 puncte
  2. Rafael Nadal – 7480
  3. Roger Federer – 6020
  4. Juan Martin del Potro – 5300
  5. Alexander Zverev – 5085
  6. Kevin Anderson – 4310
  7. Marin Cilic – 4050
  8. Dominic Thiem – 3895
  9. Kei Nishikori – 3390
  • John Isner – 3155
  1. Marius Copil – 888
  2. Dragoș Dima – 173
  3. Nicolae Frunză – 62
  4. Bogdan Ionuț Apostol – 53
  5. Vasile Alexandru Ghilea – 43

 

 

Se știu cei mai buni opt care vor juca la Turneul Campionilor

Ultimul mare eveniment al circuitului ATP este Turneul Campionilor, care se desfășoară în perioada 11-18 noiembrie, la Londra. Capitala Angliei găzduiește acest super-eveniment din 2009 și a primit undă verde pentru a fi gazdă și la edițiile din 2019 și 2020. Cei opt jucători calificați sunt Novak Djokovic, Rafael Nadal, Roger Federer, Alexander Zverev, Kevin Anderson (în premieră), Marin Cilic, Dominic Thiem și Kei Nishikori, ultimul profitând de absența argentinianului Juan Martin del Potro, care a declarat forfait din cauza problemelor medicale. Lipsește, pentru al doilea sezon la rând, favoritul gazdelor, britanicul Andy Murray, câștigător al Turneului Campionilor în 2016, dar și campionul de anul trecut, bulgarul Grigor Dimitrov, care a avut parte de un sezon 2018 cel puțin modest. S-a crezut că victoria bulgarului de la Londra îl va descătușa și l-a anunțat, măcar pe hârtie, drept unul din protagoniștii lui 2018, dar nu s-a întâmplat întocmai, iar elevul lui Vallverdu nu își va putea apăra trofeul. Kevin Anderson este singurul dintre cei opt care nu a mai jucat la Turneul Campionilor. El este al doilea sud-african care ajunge la acest turneu, după Wayne Ferreira. La 32 de ani, Anderson este al patrulea cel mai vârstnic debutant la Turneul Campionilor, după Ken Rosewall, Andres Gimeno și Bob Hewitt.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.