Tenis / Halep – revanșă cu emoții

  • România a luat startul cu șase jucătoare în turneul feminin de simplu, dar a rămas cu două după meciurile din primul tur: Simona Halep și Irina Camelia Begu. Aceasta din urmă joacă astăzi, pe „1573 Arena” cu cehoaica Petra Kvitova, care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Marius Copil e și în el în turul secund în turneul masculin, după o victorie scurtă cu Marcel Granollers.

 

 

Ceva mai mult de două ore a avut nevoie Simona Halep pentru a o învinge pe Kaia Kanepi, în primul tur la Australian Open. Un meci cu o încărcătură suplimentară pentru primul cap de serie al întrecerii de la Antipozi, care a avut de luat o revanșă după eliminarea suferită în aceeași fază a Grand-Slam-ului de la US Open. Însă revanșa a părut că se amână în condițiile în care Simona a cedat primul set al meciului de pe „Margaret Court Arena”, după un tie-break dominat de estoniancă, ale cărei principale arme au fost serviciul și lovitura de back-hand. Simona a lăsat impresia, deloc plăcută, că va „recidiva” după episodul US Open și și-a cedat serviciul în startul setului secund la scorul de 1-1, după ce a condus cu 30-15. Kanepi n-a confirmat break-ul, iar Halep a răpuns cu un re-break, pentru a repeta figura la 5-4, după un game zece electrizant, cu patru egalități și trei mingi de set salvate de adversară. Grație jocului solid de pe fundul terenului, românca a restabilit egalitatea și a trimis partida în decisiv, spre mulțumirea spectatorilor, neutri în ceea ce privește afinitatea față de una sau cealaltă. Cu 18 erori neforțate în setul al treilea și multă nesiguranță atât la serviciu, cât și la primire, Kaia Kanepi s-a declarat învinsă, scor 7-6, 4-6, 2-6, iar scorul „directelor” a devenit 2-1 pentru reprezentanta noastră, care se va bate pentru calificarea în turul al treilea cu americanca Sofia Kenin, o jucătoare de numai 20 de ani, aflată pe locul 56 în clasamentul WTA, dar care nu duce lipsă de talent și mai ales tupeu în sensul bun al cuvântului. Aceasta s-a făcut remarcată la US Open, unde a ajuns până în turul al treilea, iar specialiștii văd în ea urmașa surorilor Williams.

 

Buzărnescu s-a bătut singură

Ca orice patriot, anticipând calificarea Simonei în turul al treilea, mă gândesc deja la următoarea adversară a româncei, care se va alege dintre franțuzoaica Alize Cornet și americanca Venus Williams. Aceasta din urmă i-a „tăiat” aripile Mihaelei Buzărnescu, într-un meci prea tare pentru primul tur. Mult mai experimentată și, de ce să nu recunoaștem, mai valoroasă, Venus a triumfat în trei seturi, scor 6-7, 7-6, 6-2, după aproape trei ore de la primul serviciu. Eliminarea este cu atât mai dureroasă dacă avem în vedere că Mihaela a avut șansa de a încheia meciul, la scorul de 5-3 în setul secund, însă și-a pierdut serviciul și odată cu acesta și motivația. Setul decisiv s-a aflat la discreția americancei, care a făcut pasul spre turul al doilea, dar nu fără emoții. Frustrant pentru Mihaela Buzărnescu, cap de serie numărul 25, să fie eliminată în chiar primul tur.

 

Ana Bogdan – eliminată după ce a condus în decisiv cu 4-2

Aventura la primul Grand-Slam al sezonului s-a încheiat și pentru Ana Bogdan, eliminată de o jucătoare venită din calificări, respectiv poloneza Iga Swiatek. Aceasta din urmă s-a impus cu 6-3, 3-6, 6-4, după fix două ore de la start. Întocmai ca și Buzărnescu, Bogdan are și ea motive de supărare, din moment ce în decisiv a condus cu 4-2, dar a pierdut patru game-uri la rând. Paradoxul face că deși s-a calificat mai departe, Swiatek a făcut 42 de erori neforțate, față de cele numai 26 ale româncei, însă poloneza a avut și 40 de lovituri direct câștigătoare, capitol la care Ana Bogdan a fost net inferioară, cu doar 16 astfel de reușite. Venită de nicărieri, Swiatek, 17 ani, locul 178 mondial, ajunge în premieră în turul secund la un turneu de asemenea anvergură, iar în următorul meci va juca cu italianca Camila Giorgi, cap de serie numărul 27.

 

Marius Copil – pentru a doua oară în turul secund

Românul l-a învins, în trei seturi, scor 6-3, 6-4, 6-4, pe spaniolul Marcel Granollers și s-a calificat în turul al doilea în turneul masculin de simplu. Este pentru a doua oară când românul ajunge în turul secund la un turneu de Grand-Slam. S-a mai întâmplat în 2015, tot la Australian Open. Pentru o calificare istorică în turul al treilea, Copil se bate cu un jucător de top, în persoana belgianului David Goffin, cap de serie numărul 21.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.