Tenis – Djokovic l-a demolat pe Nadal în finala de la Doha

Novak Djokovic of Serbia holds the trophy after winning the men's final match against Spain's Rafael Nadal at the Qatar Open 2016, in Doha, Qatar, Saturday, Jan. 9, 2016. (AP Photo/Alexandra Panagiotidou)
Novak Djokovic a cîştigat în premieră turneul de la Doha

Sîrbul Novak Djokovic a început în forţă anul 2016, cîştigînd, în premieră, turneul de la Doha (Qatar). În ultimul act, liderul mondial l-a demolat pe spaniolul Rafael Nadal, de care a dispus în două seturi, scor 6-1, 6-2, după numai o oră şi 13 minute de la primul serviciu. A fost al 47-lea meci între cei doi, iar Djokovic a trecut în avantaj, 24-23, respectiv 17-7 pe hard, suprafaţa preferată a sîrbului. De reţinut că sîrbul a disputat a 16-a finală consecutivă în circuitul ATP şi este neînvins din luna noiembrie a anului trecut. Djokovic a înregistrat doar şase înfrîngeri în 2015 şi singurii jucători care l-au bătut sînt Andy Murray, Roger Federer (de trei ori), Stan Wawrinka şi…Ivo Karlovic. Cu victoria de la Doha, Nole şi-a trecut în palmares al 60-lea titlu, fiind al zecelea jucător cu cele mai multe titluri în era Open. Djokovic a practicat un tenis foarte solid pe parcursul turneului de la Doha, iar în finala cu Nadal a evoluat aproape de perfecţiune. Sîrbul e gata să obţină al şaselea titlu la Australian Open şi al 11-lea de Grand-Slam. Turneul de la Melbourne începe pe 18 ianuarie şi va fi transmis în România de Eurosport. De azi încep calificările la Australian Open.

 Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.