Tenis / Coincidență sau întâmplare?

  • Atât Pete Sampras, cât și Novak Djokovic au câștigat titlul de Grand-Slam cu numărul 14 la același turneu, respectiv US Open. Americanul, retras din activitate, a făcut-o în 2002, iar sârbul duminică noapte. Campion în acest an și la Wimbledon, Novak Djokovic și-a asigurat, alături de elvețianul Roger Federer și spaniolul Rafael Nadal, prezența la Turneul Campionilor, care va avea loc în perioada 11-19 noiembrie, la Londra.

 

Cea de-a 138-a ediție a Grand-Slam-ului de la New York s-a încheiat duminică noapte, odată cu finala masculină de simplu, dintre sârbul Novak Djokovic și argentinianul Juan Martin del Potro. Câștigată de primul în trei seturi, scor 6-3, 7-6, 6-3, după trei ore și 19 minute de la primul serviciu. Este al 14-lea titlu de Grand-Slam adjudecat de Novak Djokovic, respectiv al treilea la US Open, unde s-a mai impus în 2011 și 2015, după finale cu rivalii Rafael Nadal și Roger Federer. Sârbul mai are alte cinci finale pierdute la Flushing Meadows, în 2007, 2010, 2012, 2013 și 2016, la Federer, Nadal, Murray, Nadal și Wawrinka. Cele mai multe titluri la US Open, 7, au fost câștigate de americanii Larned, Sears și Tilden, însă toate la amatori. În era Open, recordul este de cinci titluri, fiind deținut de Jimmy Connors, Pete Sampras și Roger Federer. Campion la US Open în 2009, unde deține singurul titlu de Mare-Șlem, argentinianul Juan Martin del Potro este ultimul jucător non-european care a triumfat într-un turneu de asemenea anvergură. Când Pete Sampras a câștigat ultimul său titlu de Mare-Șlem, respectiv în 2002, chiar la US Open, și a ajuns la un record de 14, părea o cifră imposibil de atins la vremea respectivă de către un alt jucător. Iată că a făcut-o nu unul, ci trei, în doar 16 ani. Roger Federer nu avea în 2002 nici un titlu de Mare-Șlem în palmares, primul venind în anul următor, în 2003, la Wimbledon. Ei bine, ironia sorții sau, dacă vreți, coincidența face ca Novak Djokovic să câștige titlul de Grand-Slam cu numărul 14 la US Open, acolo unde și Pete Sampras a atins aceeași cifră în urmă cu 16 ani.

 

 

Top 10 jucători cu cele mai multe titluri de Mare-Șlem

  1. Roger Federer – 20*
  2. Rafael Nadal – 17*
  3. Novak Djokovic – 14*
  4. Pete Sampras – 14
  5. Roy Emerson – 12
  6. Rod Laver – 11
  7. Bjorn Borg – 11
  8. Bill Tilden – 10
  9. Fred Perry – 8
  • Ivan Lendl – 8

*- jucători aflați în activitate și care își pot îmbunătăți performanțele.

 

Djokovic a revenit în top trei mondial

După succesul de la US Open, sârbul a urcat pe locul trei în clasamentul ATP, după rivalii Rafael Nadal și Roger Federer. Chiar dacă nu și-a apărat titlul câștigat în 2017, spaniolul, eliminat în semifinale, rămâne lider, însă ecartul față de Federer a mai scăzut. Cei trei grei ai circuitului ATP și-au asigurat calificarea la cea de-a 49-a ediție a Turneului Campionilor, care și în acest an va avea loc tot la Londra. Cel mai bine clasat român rămâne Marius Copil, aflat pe poziția 81.

 

 

Ierarhia primilor zece jucători ai lumii

  1. Rafael Nadal – 8760
  2. Roger Federer – 6900
  3. Novak Djokovic – 6445
  4. Juan M. del Potro – 5980
  5. Alexander Zverev – 4890
  6. Marin Cilic – 4715
  7. Grigor Dimitrov – 3755
  8. Dominic Thiem – 3665
  9. Kevin Anderson – 3595
  10. John Isner – 3470

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.