Tematica religioasă în gravura lui Albrecht Dürer expusă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Durer_SP_1844_Ascension2
Albrecht Dürer, Înălţarea Domnului, gravură, 1511.

Expoziţia adăpostită la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, intitulată Albrecht Dürer – maestrul gravurii renascentiste (26 martie – 7 iunie 2015), reuneşte 111 stampe realizate de artist şi imprimate de Amand Durand (1831-1905) în secolul al XIX-lea. Interesantă este dispunerea capodoperelor ce se impun prin tematologia sacră ce predomină, nefiind neglijată nici galeria de portrete, sau scenele de gen ce apar în cuprinsul expoziţiei.

Considerat încă din timpul vieţii drept un artist de talie europeană, aşa cum apare în preambulul catalogului criticului de artă Viorica Guy Marica, Albrecht Dürer (21 mai 1471- 6 aprilie 1528) a fost de asemenea apreciat şi de Lodovico Dolce, care afirmă despre gravurile lui, dintre care unele stampe tronau pe pereţii atelierului lui Rafael, următoarele: Chiar dacă nu ar fi avut alte daruri, gravurile lui în aramă erau de ajuns pentru a-l face nemuritor; care gravuri redau cu o neasemuită migală imaginea după natură, aşa încît la el lucrurile nu par desenate, ci pictate, şi nu pictate, ci vii şi adevărate1 .

După unii exegeţi, tehnicile de gravură au fost exersate încă din timpul uceniciei sale cu Michael Wolgemut, iar dorinţa artistului german de a-l cunoaşte pe maestrul Martin Schongauer nu s-a realizat deoarece maestrul a murit în anul 1491, iar Dürer a ajuns abia după un an la Colmar.2

Cu toate că tematica sacră apare sporadic în spaţiul artei grafice düreriene, cîteva teme au fost tratate cu mult interes asemenea celor inspirate din viaţa Mîntuitorului, ne referim la cele două cicluri ale Patimilor (mari şi mici); în vreme ce scenele din viaţa Mariei sau alte cîteva subiecte rămîn lucrări (subiecte) pe care artistul le abordase de puţine dăţi, sau chiar o singură oară.

În perioada celor două călătorii în Italia (1495-1496, 1505-1507), Dürer devenise deja cunoscut, făcîndu-şi o faimă europeană prin gravurile sale ce erau foarte răspîndite şi reproduse. O serie de copişti au facilitat această întîlnire a publicului larg cu opera grafică a lui Durer. Amintim din aria italiană cîţiva creatori: Marcantonio Raimondi, Nicoletto Rosex da Modena, Zoan Andea, Giulio Campagnola, Giovanni Antonio da Brescia, Palombo, Montagna, Agostino dei Musi, care transpuneau gravurile artistului în aramă. Trebuie menţionată activitatea susţinută şi a soţiei sale, Agnes Dürer, care desfăcea cu asiduitate gravurile lui în marile tîrguri ale Germaniei. Acest lucru trebuie înţeles şi prin prisma lui Hieronymus Greff, dar şi a altor iniţiatori de a populariza arta maestrului nürnberghez, precum: Israhel van Meckenem, Wenzel von Olmütz, Hieronymus şi Lambert Hopfer3 .

Construit în etape consecutive, Marele ciclu al Patimilor (1496-1498, 1510-1511) aduce în prim plan suferinţele lui Hristos văzute într-un stil tumultuos, grav, dens.4 Ciclul se evidenţiază prin 11 scene. Dramatismul lor este pus într-un paralelism cu marile evenimente politico-sociale ale timpului contemporan, al cărui martor direct este. Chipurile de turci ce apar în redactările Purtării crucii şi ale lui Ecce homo dau dovada unei aluzii la pericolului otoman ce era tot mai prezent în acele timpuri.

Ciclul Patimilor mici a fost început încă din anii 1502 – 1503, fiind continuat şi finalizat între 1508 şi 1510. El cuprinde un număr de 36 de gravuri în lemn. Seria începe cu Păcatul originar şi se încheie cu Judecata de Apoi. În anul 1510 seria se amplifică şi cu alte teme de sorginte sacră: Alungarea din paradis, Buna Vestire, Naşterea Domnului, Sfinţii Petru, Pavel şi Veronica cu mahrama, Pogorîrea Sfîntului Duh, toate acestea fiind într-o profundă legătură cu ideea de Întrupare, Jertfă şi Mîntuire a Mîntuitorului Hristos.

Apărut în 1511, ciclul numit al Vieţii Mariei (gravat cu cîţiva ani mai înainte, respectiv, 1502-1504) se caracterizează printr-o structură compoziţională mai echilibrată, prin sugerarea volumelor şi a formelor mai expresiv-ironice. El cuprinde 19 gravuri în lemn. Curţi interioare, bolţi în cruce sau cilindrice, încăperi cu mobilă de epocă sînt redate cu fluenţa unui povestitor iscusit.

Referindu-ne la acele elemente ce definesc şi se diferenţiază de alţi creatori reţinem cîteva dintre ele, precum: puterea de concentare în redarea detaliilor prezente cu minuţiozitate în spaţiul planului bidimensional al istorisirii plastice, linia clară şi uneori egală ce descrie şi învăluie formele, contrastul de clar-obscur sau de închis-deschis, bucuria redării stărilor emoţionale şi sentimentale trecută printr-o gîndire logică, disciplinată, geometria interioară a structurilor compoziţionale, caracterul etnic al figurilor ce se identifică cu spiritul naţional german.

Tema Înălţării Domnului aparţine Ciclul Patimilor mici. Autorul preia o schemă compoziţională des întîlnită în epocă, ce presupune înfăţişarea Apostolilor şi a Fecioarei în jurul lui Hristos ce se înalţă la cer. Acest amănunt este vizibil doar fragmentar, deoarece artistul alege o compoziţie asimetrică a două planuri distincte. El vrea să redea numai picioarele Domnului, în partea de sus a lucrării, în timp ce spaţiul de jos, (respectiv cea mai mare parte a scenei este dominată de figurile îngenunchiate). Acestea din primul plan apar dispuse simetric faţă de Mîntuitor şi de Muntele Ghetsimani, pe al cărui vîrf se văd cu pregnanţă urmele lui Hristos. Draperiile identificate şi dominate de cute adînci, verticale, impresionează prin desenul preţios, dar şi prin luminozitatea lor, în raport cu ansamblul. Dürer, cu o răbdare proverbială, supune atenţia privitorilor cîtorva structuri simetrice, unei gradări valorice dar şi unei dorinţe de finalizare a detaliilor prezentate. Lumina din partea stîngă defineşte şi construieşte formele ample ale draperiilor ce şi dau lucrării o notă de finalitate, de adevărat studiu al realităţii. O multitudine de linii paralele dar şi intersectate dau expresie cerului, totodată şi sfinţilor reprezentaţi. O notă de austeritate şi sobrietate se identifică cu tema abordată.

Creatorul german a propus un tip distinct al iconografiei creştine trecute prin prisma, gîndirea, trăirea, credinţa creatoare a sa. Albrecht Dürer marchează arta germană a Renaşterii şi nu doar, el se înscrie într-o pleiadă de pictori geniali şi originali, avîndu-i protagonişti pe: Matthias Grünewald, Hans Baldung, Albrecht Altdorfer, Holbein cel Tînăr şi alţii. Dintre toţi aceştia, geniul din Nürnberg este pe drept cuvînt recunoscut drept egalul maeştrilor italieni.

Conf. univ. dr. Marcel MUNTEAN

1 Viorica Guy Marica, Dürer, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1984.

2 Ibidem, p. 5.

3 Ibidem, p. 12.

4 Viorica Guy Marica, Dürer graficianul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1973, p. 69.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.