Teatrul Naţional Cluj-Napoca primeşte decoraţia regală „Nihil Sine Deo“

0243_7880aMajestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să confere decoraţia regală „Nihil Sine Deo“ Teatrului Naţional Cluj-Napoca.

Teatrul Naţional Cluj-Napoca este onorat să primească această decoraţie, iar reprezentanţii instituţiei vor fi prezenţi la Ceremonia de decorare, care va avea loc la Castelul Peleş, în data de 25 martie 2015.

Alături de Medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate“ şi de Crucea Casei Regale a României, Decoraţia regală „Nihil Sine Deo” este o distincţie ce se acordă prin decizia Şefului Familiei Regale a României.

Decoraţia regală „Nihil Sine Deo“ se acordă personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc. […] Decoraţia se poate acorda unor instituţii sau organizaţii, dacă activitatea lor este în mod unitar circumscrisă criteriilor de mai sus.

(sursa: www.familiaregala.ro)

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.