Teatrul Naţional Cluj – Napoca. “Nu vezi că stai în braţele mele, orbule?”, dor de Nichita Stănescu

miercuri 13 decembrie, sala ‘Euphorion’, 19. 00

Ne este dor de Nichita Stănescu. Îi simţim lipsa, absenţe care se pierd deja în negura timpului. La Nichita Stănescu funcţia tradiţională a limbajului poetic este atotstăpînitoare. În cele mai abisale imagini ale viziunii lirice, cititorul recunoaşte ceva din rostirea familiară lui. Cuvîntul poetului vrăjeşte, emblema sa fiind sfera şi echivalentul ei în limbă perioada, loc al armonioaselor simetrii.

Este un spectacol emoţionant, fără nici o exagerare. Captează de la primele cuvinte, accentuând absenţa Maestrului. Reprezentative sunt cele scrise de Florin Moldovan în ‘Nichita Stănescu readus la viaţă pe scena Teatrului Naţional Cluj, citez : “Spectacolul te încântă, te înalţă, te face să uiţi şi-ţi reaminteşte, te încălzeşte:,,Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi/tâmpla de stele, până când/lumea mea prelungă şi în nesfârşire/se face coloană sau altceva/mult mai înalt şi mult mai curând.”.

Şi încă un amănunt la fel de important. Premiera spectacolului a avut loc într-o zi de decembrie, 13, a anului 2003. Ce repede au trecut 15 ani ? Important este altceva… Faptul că Nichita Stănescu se află în sufletul nostru, e la fel de viu, la fel de actual, la fel de prezent.

Nu vezi că stai în braţele mele, orbule?, regia, scenografia şi selecţia muzicală Anton Tauf; distribuţia: Anton Tauf, [Eva Crişan]/ Romina Merei, Ramona Dumitrean; regia tehnică Arhidiade Mureşan; lumini Jenel Moldovan; sonorizare Vasile Crăciun.

Demostene ŞOFRON