Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca 2020-2021

Festivalul ”Interferențe” programat pentru luna noiembrie!

Avem nevoie de teatru. Avem nevoie de spectacole, de spectacole bune și foarte bune. Într-un singur cuvânt, avem nevoie de cultură și țin să subliniez acest lucru.

Încet, încet, instituțiile de cultură ale Clujului își deschid porțile. Dacă ne gândim bine, nici nu le-au închis, ținând cont de faptul că multe dintre ele au prezentat spectacole în stagiuni estivale. S-a ținut TIFF-ul și a fost foarte bine, fără probleme. Filarmonica și-a ținut spectacolele în locații din cele mai diverse, și a fost iarăși bine. Opera Națională clujeană își finalizează duminică, 13 septembrie, stagiunea estivală, o reușită artistică și organizatorică.

Vineri, 11 septembrie, a fost să fie conferința de presă post 14 martie 2020, a Teatrului Maghiar de Stat Cluj-Napoca, amfitrion Tompa Gabor, ca de obicei, gazdă primitoare, spirit deschis și altruist.

Ideatic, a fost întâlnirea benefică pentru toți cei prezenți, din păcate, nu mulți cum eram cu ani în urmă. Iar cei care au lipsit, motivele sunt întemeiate mare parte dintre ele, au ce regreta. Perioadă pandemic sau nu, stagiunea 2020-2021 se anunță a fi ambițioasă și ajunge să amintesc doar un lucru, Festivalul internațional INTERFERENȚE este programat pentru 19-29 noiembrie. Desigur, lucrurile se pot schimba de la o oră la alta, de la o zi la alta, înțelegem. Iar pentru Interferențe, Tompa Gabor a pregătit nu mai puțin de trei variante. Să nu anticipez…

Mă bucur să vă văd din nou, să văd că sunteți sănătoși. Este o conferință de presă specială, sper că este și filmată, aș dori ca această conferință de presă, dacă este înregistrată, să și rămână, sunt chiar curios ce vor crede și cum vor reacționa oamenii peste 20, 30 de ani, când vor vedea imaginile. Nu aș fi vrut nici în ruptul capului să întrerup șirul conferințelor noastre de presă, trebuia să ne întâlnim și mă bucur că reușim acest lucru astăzi. Mai ales că nu am și nu avem certitudinea de a juca și de a face programări. Noi am lucrat, cum știți, și peste vară, stagiunea estivală a propus mai multe spectacole. Și țin să mulțumesc publicului care a fost să le vadă, pentru atitudinea avută, de respectare a normelor impuse. La 1 august, la Gyula/Ungaria, am avut premiera spectacolului PORNO-povestea soției mele de Visky Andras, în regia lui Arkosi Arpad. Este o versiune nouă, alta față de cea de anul trecut de la Naționalul clujean. Are în distribuție doi actori noi, un regizor nou. A avut succes, cum a avut și la festivalul de la Kisvarda, unde a obținut două premii. Se va juca în stagiunea estivală, în 16 și 17 septembrie, spațiul amenajat pe Malul Someșului. Deschidem spectacolele în sală cu PORNO-povestea soției mele, luni, 21 septembrie, sala Studio”.

Premierele

Am amintit de PORNO-povestea soției mele, trebuie amintite și celelalte spectacole aflate deja în pregătire. Mă refer la Romeo și Julieta de Shakespeare (regia Vidnyanszky Attila JR; costume Kiss Zsuzsanna, scenografia Csiki Csaba; conducerea muzicală Meșter David), Călătorie în lumina lunii (regia Nagy Botond) și musicalul Ferma animalelor (regia Puskas Zoltan). Sunt și alte titluri pe rol, asupra lor mă voi opri pe măsură ce lucrurile se clarifică. Pot să vă spun că Ferma animalelor este textul special adaptat pentru noi. În altă ordine de idei, trebuie să vă pun că un om de bază al nostru, scenografa Carmencita Brojboiu, s-a pensionat, ea este acuma la Constanța. Va rămâne alături de mine, dovadă și colaborarea la opera Flautul fermecat pe scena Operei Maghiare Cluj-Napoca, programată la începutul lunii octombrie.

Festivalul INTERFERENȚE

Cea de a 7-a ediție este gândită pentru 19-29 noiembrie. Este o problemă foarte mare, ea este legată de modul în care-l vom organiza, în ce condiții îl vom organiza. Trupele invitate nu știu nici ele condițiile deplăsării în România, dar nici condițiile reîntoarcerii acasă, chiar dacă stau două sau trei zile. Sunt trupe care, o spun cu regret, au anunțat că nu mai vin, renunțând să mai participe. Multe, multe spectacole sunt în stand-by, acesta este adevărul. Varianta A este cea a ținerii festivalului, respectând măsurile de protecție și siguranță. Avem varianta B, spectacole online. Varianta C este mixtă, în sală, dar și online. Am văzut și ce se întâmplă în teatrele altor țări și nu numai în teatre. Nu este nicio logică cu ceea ce se întâmplă în alte țări. Vom încerca să aducem în festival, spectacole mai noi sau aproape noi, din țară, patru sau cinci. Sunt variante, trebuie să ne gândim cum să facem, suntem presați și de timp, deciziile trebuie să le luăm destul de repede. Cât privește finanțarea, avem fonduri primite de la Primăria municipiului Cluj-Napoca și Ministerul Culturii, motiv în plus de a nu întrerupe festivalul, tradiția festivalului. Și mai am un motiv. Este și o ediție aniversară pentru Uniunea Teatrelor Europene, ajunsă la vârsta de 30 de ani de la înființare. Ne gândim să prezentăm zilnic, pe toată durata festivalului, cele mai bune spectacole ale celor mai buni regizori. Vom organiza și o conferință despre UTE. Mă gândesc și la un dialog între George Banu și Jack Lang, fost ministru al culturii în Franța, în două legislaturi, 1981-1986, respectiv 1988-1993. Ne dorim acest festival Interferențe, îl dorim cu ardoare, sper să-l și organizăm”.

Spectacole din repertoriul curent

Rămân pe afiș spectacole precum Scripcarul pe acoperiș, Mutter Courage și copiii ei, Lulu, Iona, Concord Floral, Las meninas, Nora, Neguțătorul din Veneția, Ilegitim, Un tramvai numit dorință, Galoși, Homemade, Hedda Gabler, Strigăter și șoapte, Unchiul Vania, Aniversarea, Caravaggio Terminal, (In)Vizibil, Rosmersholm, titluri care se joacă sold out.

Avem proiecte și din stagiunea trecută, proiecte amânate în marea lor majoritate. Încercăm să le reprogramăm în a doua parte a stagiunii, în cursul anului următor. Repet, totul este în funcție de evoluția lucrurilor la noi”.

Desigur, au fost atinse multe alte puncte, sensibile toate. Am abordat și distanțarea între actori pe scenă, intrarea și ieșirea spectatorilor din sală, pauzele, cum este în alte țări…

Actorii nu pot juca cu măști, deloc. O problemă mare o constituie pauzele, mersul la toaletă. În Ungaria s-a dat drumul la spectacole în săli. Masca este recomandată, nu și obligatorie, nu impusă. Dar lucrurile se pot schimba și la ei. Festivalul de la Salzburg a debutat cu Elektra lui Richard Strauss, cu 850 de spectatori ca 2200 de locuri. Am ascultat live Simfonia a 4-a de Beethoven, tot la Salzburg, cu 400 de spectatori într-o sală cu 400 de locuri, puține măști în sală. Închiderea totală nu rezolvă pandemia, cine gândește așa greșește”.

O scurtă considerație…

Acestea sunt datele concrete ale unei stagiuni, ambițioasă, pe muchie de cuțit dacă ținem cont de faptul că lucrurile se pot schimba, repet, de la un moment la altul. Noi sperăm într-o evoluție bună a situației, în materializarea tuturor intențiilor artistice. Avem nevoie de cultură!

Demostene ȘOFRON

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *