Teatrul de Păpuşi „Puck” la Zilele Clujului. Premiera spectacolului “Ţara lui Împreună”

sâmbătă 19 mai, 11. 00

Artiştii Teatrului de Păpuşi „Puck” prezintă la final de săptămână două spectacole în cadrul ediţiei din acest an a Zilelor Clujului. Este vorba de „Ţara lui Împreună”, de Ovidiu Pecican, în regia lui M. Chris Nedeea, care va avea premiera sâmbătă, 19 mai de la ora 11, şi de „Croitoraşul cel Isteţ”, după Fraţii Grimm, în regia Emiliei Nechita, programat pentru duminică, 20 mai, de la ora 11. Ambele reprezentaţii vor avea loc pe scena din Piaţa Muzeului.

Premiera de sâmbătă face parte din programul Centenarului Unirii, şi, în acelaşi timp, este un preambul al Festivalului Stradal WonderPuck care va avea loc între 14 şi 16 septembrie.

„Ţara lui Împreună”, după un text original de Ovidiu Pecican, îşi propune să redea întru-un cadru idilic frumuseţea şi valorile tradiţionale româneşti. Se fac trimiteri la momentul istoric al Unirii din 1918, cu elemente specifice baladelor populare şi istorice.

„Am transpus sărbătoarea noastră din acest an, Centenarul Unirii, într-o metaforă în care provinciile româneşti sunt nişte fete frumoase care sunt răpite de împăraţii din jur. Cred că e o metaforă care îi va amuza şi îi va bucura pe copii. Nu are nicio tentă duşmănoasă, ci pune în valoare virtuţile de frumuseţe şi de curaj ale poporului nostru. Teatrul de păpuşi poate reflecta o conştiinţă civică, poate să aibă semnificaţii ample”, a declarat Ovidiu Pecican. În distribuţie: Frunzina Anghel, Iulian Lungu, Călin Mureşan şi Angelica Pamfilie. Scenografia este realizată de Elena Ilaş, iar sculptura de Florin Marin.

„Am apelat la un filon muzical repartizat cumva pe cele trei regiuni etnografice mari ale României. Am luat nişte repere pe care, ca să le putem livra unui public care trăieşte astăzi şi are acces la Internet şi televizor, le-am rebranduit şi remixat, cu ajutorul lui Sebastian Hamburger, artist care face parte din trendul lansat de Subcarpaţi. Muzica sună senzaţional şi actorii se simt foarte bine cântând, aşa că sunt lucruri de văzut şi de auzit”, a precizat M. Chris Nedeea, regizorul spectacolului.

Al doilea spectacol pe care Teatrul de Păpuşi „Puck” îl susţine în Piaţa Muzeului, la Zilele Clujului, este „Croitoraşul cel Isteţ”, în regia Emiliei Nechita. Reprezentaţia va fi susţinută duminică, 20 mai, de la ora 11. Este povestea faimosului personaj „Şapte dintr-o lovitură”, redată într-o cheie savuroasă, cu multe învăţăminte. Din distribuţie fac parte actorii: Adina Ungur / Laura Corpodean, Andreea Bolovan / Robert Gutunoiu.

Tot, sâmbătă, 19 mai, pe scena Teatrului de Păpuşi „Puck” va fi prezentat spectacolul „Baladele balaurului”/ „Sárkány-mûvek”, în regia lui Imecs-Magdó Levente. Artiştii ultilizează mai multe tehnici de mânuire, iar povestea are la bază lucrări ale unor elevi din clasa III-VII, în cadrul proiectului ”Eroi şi eroine”, desfăşurat în vara lui 2017.Dramaturgia şi muzica sunt semnate de de Bertóti Johanna, costumele de Kupás Anna, iar păpuşile sunt concepute şi realizate de Kürti Andrea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.