Teatrul de Păpuşi ‘Puck’

De la “Ursuleţul Winnie Pooh” la „Crăiasa Zăpezii”

Sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 11.00, are loc spectacolul „Ursulețul Winnie Pooh”. Acțiunea se petrece în Pădurea de 100 de acri, casa plină de veselie a ursulețului și a prietenilor săi, timidul Purceluș, Iepurele cel ager, melancolicul Aiurel, exuberantul Tigru, blânda Kanga cu aventurosul ei Roo și înțeleptul domn Bufniță.

Regia este semnată de Kovács Ildikó, scenografia de Valentin Codoiu, muzica de Péter Vermesy, iar György László este asistent de regie. Din distribuţia spectacolului fac parte Giriti Réka, Pünkösti Laura, Balogh Dorottya, Kötő Áron și Urmánczi Jenő.

Crăiasa Zăpezii” este programată duminică 16 decembrie, 11. 00 şi 12. 30, povestea lui Andersen vorbind cu căldură și tandrețe despre prietenie, într-un univers dominat de glacial. Obstacolele-test pe care Gerda le depășește, cu efort și sacrificii, pentru a-și proba devotamentul față de Edgar, dau seama despre forța unui caracter în devenire. Renul Kariboo, un personaj de neuitat și foarte îndrăgit de copii, dă o notă de umor aparte spectacolului, interacționând deseori cu publicul.

Basmul lui Hans Christian Andersen este regizat de Traian Savinescu, care a realizat și sound-ul și light designul. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Frunzina Anghel/ Laura Corpodean, Ramona Atănăsoaie / Angelica Pamfilie, Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Călin Mureșan/ Iulian Lungu și Andra Ștefan. Scenografia este semnată de Epaminonda Tiotiu, designul video de Gaal Csaba și sculptura de Florin Marin.

Florentina TĂTAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.