Teatrul absurdului la Bucureşti

Frankfurter Allgemeine Zeitung

Nu demonstraţiile antiguvernamentale din ultimele săptămîni l-au determinat pe premierul român Emil Boc să-şi dea demisia, ci propriul său partid.

Premierii îşi dau de regulă demisia în momentul în care nu reuşesc în mod evident să-şi îndeplinească sarcinile. Aşa s-a întîmplat cu Papandreou în Grecia şi cu Berlusconi în Italia. În România însă lucrurile stau altfel.

În aceeaşi zi în care şi-a dat demisia premierul român, FMI a lăudat reformele guvernului său. Cuvintele cu care şi-a luat Emil Boc la revedere par rupte dintr-o piesă scrisă de Eugen Ionesco “Am luat decizia de a depune mandatul pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au cîştigat cu atîtea suferinţe, şi anume stabilitatea economică a ţării”.

Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat în aceeaşi zi pe fostul ministru de externe şi şef al SIE Mihai Răzvan Ungureanu, cu formarea noului guvern. Mihai Răzvan Ungureanu se bucură, la fel ca Boc, de încrederea deplină a preşedintelui. În caz contrar, Băsescu nu i-ar fi oferit în 2007, una dintre cele mai delicate funcţii din stat, cea de şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Decizia grăbită a preşedintelui ţine România la adăpost de o criză politică, însă pericolul spre care se îndreaptă ţara nu s-a diminuat deloc.

Curajul de care au dat dovadă Boc şi miniştrii lui, în momentul în care au luat nepopularele măsuri de austeritate (pensiile au fost îngheţate, salariile tăiate cu 25%, 185.000 de posturi în sectorul public desfiinţate, nenumărate agenţii guvernamentale dizolvate), trebuie respectat. În timp ce în mandatul premierului naţional-liberal Călin Popescu Tăriceanu s-a guvernat cu o generozitate grecească, Boc a dat dovadă de o disciplină bugetară care ar putea fi un model şi pentru Germania. Cu răbdare şi o intuiţie din ce în ce mai clară în contextul economic, românii au făcut o serie de sacrificii dificile, pe care germanii, italienii sau portughezii nici nu şi le-ar fi putut imagina. Nici o altă guvernare din Uniunea Europeană nu a făcut într-un timp atît de scurt atît de multe. Chiar şi în lupta împotriva corupţiei, cel mai mare dintre relele clasei politice, au existat cîteva realizări, chiar dacă puţine.

Boc a rezistat unei serii de moţiuni de cenzură şi a ţinut piept presiunii puternice a străzii. El a renunţat pentru că ştia că, în anul alegerilor legislative, nu mai poate conta pe sprijinul partidului său.

Noul premier Ungureanu a anunţat că va deschide dialogul cu opoziţia, însă şansele de a cîştiga un consens minimal din partea social-democraţilor şi naţional-liberalilor pentru a continua reformele sînt aproape nule. Spre deosebire de Italia, unde un premier interimar se poate baza pe un sprijin larg în parlament, Ungureanu se va lovi de la bun început de atitudinea negativă a opoziţiei. Sprijin politic va găsi numai la preşedintele Băsescu, care, la al doilea său mandat, nu mai are nevoie de susţinere în sondaje.