Teatru Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca. Hedda Gabler, nici victimă, nici monstru

Doar Hedda Gabler, femeie frumoasă, inteligentă, ambiţioasă, cinică, pretenţioasă, orgolioasă, convingătoare, geloasă, imprevizibilă. Acel gen de femeie “dorită de toţi bărbaţii, dar pe care e bine să nu o iei de soţie”, înger protector nu atît faţă de soţ sau cei din jur, cît faţă de propria ei persoană. Atitudini explicate şi motivate de Ibsen, “am vrut să arăt ce produce contactul a două medii sociale ce nu se pot înţelege”. Atitudini bine evidenţiate de punerea în scenă a lui Andrei Şerban, un spectacol Hedda Gabler modern, unitar, cursiv, spectacol cu multe stagiuni de-acum înainte şi cu siguranţă, spectacol cu nominalizări şi premii, cu invitaţii în festivaluri naţionale şi internaţionale. Aşa cum sînt Unchiul Vania (premiera în 3 octombrie, 2007) şi Strigăte şi şoapte (premiera în 24 ianuarie, 2010), tot în regia lui Andrei Şerban, o colaborare de succes încă din 2007.

Capodoperă a ambiguităţilor, în care fiecare gest, fiecare cuvînt, fiecare privire sau fiecare atitudine capătă noi şi noi interpretări sau/şi înţelesuri, Hedda Gabler este textul care permite actualizarea. Andrei Şerban surprinde şi deconspiră relaţiile de atracţie – respingere dintre personaje – personaje văzute şi tratate egal de autor şi regizor deopotrivă -, tot atîtea dezacorduri între viaţa lor socială şi cea interioară. Sînt caractere care-şi trăiesc mai mult sau mai puţin intens realizările şi eşecurile, bucuriile şi necazurile, portrete severe ale societăţii norvegiene şi nu numai : Jorgen Tesman – omul de ştiinţă fără perspective, servil, soţ supus şi umil pînă la caricatural; Judecătorul Brack – cinic şi încrezut; Thea Elvsted – parvenită social, deloc resemnată, deloc liniştită; Ejlert Lovborg – om de ştiinţă, alcoolic de notorietate, posibil geniu…; Berte – curioasă cum sînt toate … servitoarele; Juliane Tesman, Mademoiselle Diana, personaje care-şi asumă trecutul şi prezentul, pline de vitalitate altfel. Personaje de care spectatorul se apropie uşor. Şi se apropie uşor deoarece spectatorul lui Andrei Şerban intră graţie spaţiului scenic ingenios conceput, în compoziţia spectacolului, devine parte integrantă, empatizează sau nu cu personajele, descoperă personaje şi caractere, se descoperă pe sine. Spaţiul de joc conceput de Carmencita Brojboiu este într-un perfect acord cu demersul regizoral, cum într-un perfect acord sînt şi costumele (Carmencita Brojboiu), lumina (Maier Sandor, Nagy Alpar), sound design-ul (Deak Tamas). Toate la un loc devin esenţiale pentru reuşita punerii în scenă. Raporturile regizor – personaje, regizor – actori, regizor – public conferă spectacolului nerv, un ritm interior alert ce prinde şi captivează, trezeşte curiozitatea, fac ca cele aproape trei ore de spectacol să treacă pe nesimţite.

Unchiul Vania, Strigăte şi şoapte şi Hedda Gabler au un liant comun, actorul. Andrei Şerban mizează în Hedda Gabler pe aceleaşi nume, singurul nou venit fiind Szucs Ervin. Pînă la rolul ‘Hedda Gabler’, Kezdi Imola a fost prezentă în rolurile ‘Maria’/Strigăte şi şoapte, respectiv ‘Jelena’. Bogdan Zsolt a fost ‘Bergman’, dar şi ‘Mihail Astrov’. Hathazi Andras a fost ‘Ivan Petrovici’ în Unchiul Vania. Gyorgyjakab Eniko a intepretat rolul ‘Elenei Andreevna’ în Unchiul Vania, în timp ce Petho Aniko a fost ‘Agnes’, dar şi ‘Sofia Alexandrovna’. Varga Csilla a fost distribuită în rolurile ‘Anna’, respectiv ‘Marina’. Csutak Reka a fost ‘Maria Vasilievna’. Biro Jozsef a deţinut rolul principal ‘Alexandr Serebreakov’ în Unchiul Vania. Am ţinut să amintesc actorii şi rolurile interpretate, referindu-mă la performanţe actoriceşti răsplătite cu nominalizări şi premii, cu aplauze la scenă deschisă şi pe merit. Sublinez acest lucru, pe merit, fiind şi acuma spectacole pentru care este greu de găsit un bilet. Performanţele lor actoriceşti sînt la înălţime şi în Hedda GablerKezdi Imola/‘Hedda’; Bogdan Zsolt/’Jorgen Tesman’; Hathazi Andras/’Judecătorul Brack’; Gyorgyjakab Eniko şi Petho Aniko/‘Doamna Elvsted’; Szucs Ervin/’Ejlert Lovborg’; Varga Csilla/’Julianne Tesman’/’Mademoiselle Diane’; Csutak Reka/’Berte’; Biro Jozsef/’vocea generalului Gabler’ – , spectacol – eveniment pentru viaţa culturală a Clujului.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.