Teatru | Pinguinul Apolodor în premieră la TNAMT

Bucurie pentru copii la început de primăvară – Pinguinul Apolodor în premieră la TNAMT

Începutul lunii aprilie aduce o zi de sărbătoare pentru micii spectatori care sunt invitați la premiera spectacolului Apolodor din Labrador. Adaptarea muzicală după textele lui Gellu Naum îl are ca regizor pe Andrei Mihalache, iar premiera va avea loc duminică, 3 aprilie, de la ora 11:00, în Sala Mare a Teatrului Național Aureliu Manea Turda.

Gellu Naum (1915-2001) a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european. Cartea cu Apolodor este una din cele mai cunoscute cărți de poezie pentru copii în limba română, scrisă de Gellu Naum și publicată pentru prima dată în 1959.

“Cartea cu Apolodor” a fost scrisă pe vremurile acelea rele (1959) când se stătea la coadă la lapte, când portocalele se coceau doar de anul nou și erau aduse de Moș Gerilă și când copiii de școală erau siliți să învețe geografie absolut inutil, pentru că oricum nu puteau pleca nicăieri să muncească în construcții și agricultură și erau nevoiți să joace jocul acela stupid: “Munți, ape, țări, orașe, etc…” ca să arate cât sunt de deștepți…

Apolodor e un fel de Indiana Jones care, cu un glob pământesc de birou într-o aripă și cu un atlas în cealaltă te poate plimba cu gândul de la magia circului până în periculosul West Sălbatic și de la arșița deșertului până la Podul de pinguini. Știți care este acela?… Dacă nu știți (dar și dacă știți) închideți-vă pentru o oră și un pic sursele de inteligență telefonică, luați-vă părinții de mânuță și haideți la Teatrul Național “Aureliu Manea” să vedeți un spectacol muzical pentru toate vârstele copilului din noi…„ – a declarat regizorul Andrei Mihalache.

 Scenografia spectacolului este realizată de către Eliza Labancz, muzica originală: Dorin Griguță, coregrafia: Gabriela Tănase, iar din distribuție fac parte: Călin Mihail Roajdă, Vali V. Popescu, Cornel Miron, Ingrid Neacșu, Alexandra Dușa , Anca Markos, Maria Salcă, Cătălin  Florea și Alexandru Condurat. Pentru bilete online accesați: htps://www.tomtix.ro/evenimente/9606-apolodor-din-labrador-premier.

Rezervări la tel. 0264 311 952

Vă invităm cu drag la teatru!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut