Teatru pentru cei mici | Poveștile rupte din Rai continuă!

În acest weekend, Asociația Culturală ROCADE invită publicul la o nouă întâlnire, în compania teatrului de păpuși. Spectacolul „Elefănțelul curios” după Rudyard Kipling ne va purta în lumea copilăriei fără de sfârșit, animați fiind de actorii Laura și Adam Boboc, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 12.

Evenimentul va avea loc în sala „Theophania” a Bisericii Ortodoxe „Schimbarea la Față”, situată pe bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, nr. 24-26, iar intrarea este liberă.

Prin această inițiativă, Asociația ROCADE urmărește să aducă educația prin mijloacele artei cât mai aproape de copii și tineri, mai ales în locurile și în mediile dezavantajate din punctul de vedere al expunerii la cultură. Proiectul a pornit la drum în luna aprilie a acestui an, odată cu reprezentația piesei „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, pusă în scenă de către actori clujeni.

Proiectul „Povești rupte din Rai” este realizat în parteneriat cu Asociația JAD, Asociația Simion Bărnuțiu, NK Smart Cables, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj și Ziarul Făclia și este susținut de Fundația Transilvania Leaders.

Parteneri media: Radio România Cluj, Radio Renașterea

Iulia GHIDIU                     

Foto: Remus Octavian Câmpean

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut