Teatru | Comedie în opt tablouri

Așa a fost gândit spectacolul „Iubito, îți rămân dator”, adus de Teatrul Avangardia din capitală. Protagoniștii serii, Grațiela și Andrei Duban, au reușit să strângă râsetele și aplauzele publicului într-o călătorie amuzantă prin realitatea zilelor noastre în spațiul ofertant al Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”.

Spun amuzantă cu referire îndeosebi la jocul actoricesc, la efectele comicului de limbaj, deoarece subiectele adresate nu sunt neapărat sau nu sunt întotdeauna dintre cele mai amuzante, ci mai degrabă dezvăluie tumultul, tentațiile, concepțiile și preconcepțiile societății de astăzi în raport cu viața de cuplu.

Apelând la un decor și o recuzită minimalistă, cei doi au reușit să suplinească atmosfera prin talent și polivalența rolurilor, parcurgând traseul evoluției relației dintre bărbat și femeie de la momentul Genezei și până în contemporaneitate, oprindu-se doar asupra momentelor despre care se crede că au introdus schimbări majore în mentalitate. Un teatru deschis, prin dialogul frecvent cu publicul spectator, chiar implicat direct în jocul scenic, prin efortul de adaptare la specificul locului (ardelenesc).

Reprezentanți ai teatrului bucureștean Avangardia plănuiesc să revină la Cluj, cu un nou spectacol, în perioada care urmează.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut