Teatru. Ce reprezintă o familie în ziua de azi? Posibile răspunsuri în ‘Familii’

luni, 20 noiembrie, Teatrul Maghiar de Stat, 19.00

Ne face plăcere să te invităm la spectacolul de teatru Familii din cadrul turneului naţional „Manifest pentru dialog”, realizat de către regizorul Eugen Jebeleanu şi adus la viaţă de tinerii actori de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

Piesa de teatru aduce în discuţie situaţia şi evoluţia familiei într-un context social şi legislativ tulbure. Pornind de la proiectul de lege prin care se propune redefinirea familiei în Constituţie, regizorul Eugen Jebeleanu aduce pe scenă trei familii – marcate de conflicte, neînţelegeri şi frământări – şi ne trece prin tumultul vieţii lor pentru a ne provoca la dialog. Doi fraţi vitregi sunt nevoiţi să convieţuiască împotriva voinţei lor, o tânără mamă se confruntă cu alcoolismul soţului ei, un frate şi-o soră se reîntâlnesc cu ocazia decesului mamei lor, un cuplu tânăr trece prin momente de criză.

Spectacolul chestionează conceptul de familie integrat în actualitatea secolului XXI. Urmărind evoluţia acestor familii distincte, se pun sub lupă probleme actuale de interes social general, precum homosexualitatea, adopţia, abuzul fizic şi psihic,…

Ce reprezintă o familie în ziua de azi ? Vor da răspunsuri Ioana Cosma, Oana Marin, Vladimir Petre, Ioan Paraschiv, Gabriela Pârliţeanu, Ştefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Claudiu Urse.

Scenografia este semnată de Velica Panduru; sound design Claudiu Urse, video Andrei Cozlac.

„Familii” a avut premiera la 4 octombrie, 2016, înregistrând succesul aşteptat, unul aşteptat şi în această seară. Tema este de actualitate, scena sibiană una de calibru, sunt întrunite toate elementele unui succes clujean.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.