TÂRLIŞUA SAU NEMURIREA SATULUI ROMÂNESC

“…eu cred că veşnicia s-a născut la sat… “

(L. Blaga)

În vîltoarea vieţii cotidiene, în care ne regăsim cu greu uneori, cuvintele lui Lucian Blaga par infailibile, iar la o analiză măcar profană ele sînt cu adevărat intangibile. Dacă urbanul tinde să destructureze astăzi identitatea individului, prin meandrele informatice rareori credibile, spaţiul rural păstrează încă (nu ştim însă pentru cît timp) aura purităţii, regăsită în comportamentul simplu şi corect, dar ireproşabil al majorităţii locuitorilor.

Târlişua…locul pe care, cu tristeţe, marele romancier Liviu Rebreanu nu-l regăsea pe harta ţării, poate fi considerat unul cu totul aparte în panoplia spaţiului rural românesc. Argumente sînt suficiente în acest sens. Înainte de orice sînt hărnicia şi valorile ancestrale specifice spaţiului tîrlişuan, care îl definesc drept un bastion de românitate şi păstrare a credinţei străbune. Hărnicia a fost probată în nenumărate rînduri, un exemplu elocvent recent fiind modul în care, practic, localitatea a renăscut după momentul 20 iunie 2006, în care furia naturii a distrus munca îndelungată a zeci de familii şi a frînt brutal 13 vieţi omeneşti. Refacerea rapidă a coordonatelor sale existenţiale s-a făcut discret, prin multă muncă, fără a cerşi cu vehemenţă ajutor din partea unui stat, nevolnic în cele mai multe situaţii dificile. (Deşi preşedintele ţării şi prim-ministrul din vremea aceea au descins acolo, în clipele imediat următoare dezastrului !). Din acest punct de vedere, ei, locuitorii din Târlişua, pot constitui exemple demne de urmat pentru oricare alte comunităţi.

În al doilea rînd, Târlişua se poate lăuda, pe bună dreptate, că a oferit ţării cîteva repere intelectuale şi morale certe, începînd, desigur, cu marele romancier Liviu Rebreanu, şi continuînd cu alţi fii ai săi (între care trei şi-au adus prinosul în sprijinirea apariţiei de faţă), care au contribuit decisiv la zestrea de neuitare a localităţii, chiar dacă existenţa le-a purtat paşii către alte zări.

În atari condiţii, apariţia lucrării “Târlişua. Monografie folclorică”, scrisă cu sufletul şi într-un limbaj impecabil de către profesorul Ioan Şimon şi prefaţată laborios de către un fiu al satului, respectiv prof. univ. dr. Pompei Cocean, nu face altceva decît să întregească imaginea luminoasă despre acest colţ de ţară, din păcate încă puţin cunoscut, deşi are cu ce să-şi încînte vizitatorii.

Suprinderea aspectelor intime ale vieţii locuitorilor din Târlişua, de către autor, a fost posibilă datorită dublei sale calităţi. Ioan Şimon poate fi considerat drept un tîrlişuan autentic, domnia sa activînd ca profesor de limba şi literatura română la Şcoala Generală din Târlişua un număr de 41 ani (1968-2009), practic o viaţă de om, în care a cunoscut în detaliu fiecare celulă familială şi a contribuit la educaţia majorităţii tinerilor. Pe de altă parte, arta scrisului a dobîndit-o într-o manieră aleasă, fiind absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, precum şi în urma publicării de versuri şi cronici literare în numeroase reviste şi ziare.

Încă din debutul lucrării, autorul aduce un prinos de recunoştinţă celor care i-au oferit, cu prilejul a nenumărate întîlniri, informaţii preţioase despre viaţa localnicilor, fără de care prezenta carte nu ar fi fost posibilă. Cu acest prilej, pe unul dintre ei, badea Maxim Cocian, autorul îl consideră “ un aed homeric, …un om simplu dar cu suflet nobil…, cu o memorie cît o bibliotecă”, avînd impresia că seamănă uneori cu Petre Ţuţea.

Radiografierea aspectelor etno-folclorice ale spaţiului tîrlişuan şi ale locuitorilor este amplă şi exhaustivă, ce se extinde pe un număr de 156 pagini, structurate în şase capitole şi acompaniate de o serie de anexe valoroase şi de o bibliografie onorantă.

Cu acribie şi acurateţe, autorul relevă aspecte inedite din viaţa locuitorilor în fiecare capitol în parte, demne de reţinut fiind cele legate de descrierea limbii vorbite de locuitorii comunei Târlişua, înfăţişarea portului popular, agora vieţii rurale, obiceiurile prilejuite de cele mai importante momente ale vieţii (naşterea, căsătoria, moartea), calendarul popular, obiceiurile impuse de evenimente fără dată fixă (şezătoarea, claca, munca cîmpului etc.), medicina populară şi magică.

Credibilitatea lucrării este dată de faptul că autorul cunoaşte în detaliu fiecare element abordat, domnia sa participînd efectiv la majoritatea acestora, fiind parte integrantă a comunităţii locale. În anexe, autorul a adunat o serie de nestemate ale identităţii locuitorilor din Târlişua, respectiv colinde vechi, strigături, cîntece de înmormîntare, întîmplări cu strigoi, jocuri la hotar, descîntece de vrăji, poveşti locale, învăţăminte şi elemente de interdicţie comportamentală etc.

Valoarea lucrării este certificată şi de faptul că este prefaţată de către un erudit fiu al satului Târlişua, respectiv prof. univ. dr. Pompei Cocean, un reputat geograf şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prefaţa amplă domnia sa îşi arată bucuria la apariţia unei astfel de lucrări despre satul natal şi totodată contribuie riguros la ancorarea teritorială fermă a localităţii Târlişua pe harta ţării, precum şi la detalierea unor informaţii preţioase. De altfel, domnia sa a contribuit decisiv la apariţia lucrării, pentru ca Târlişua să capete şi prin lumina tiparului… dimensiunea nemuririi.

Prin urmare, salutăm apariţia lucrării “Târlişua. Monografie folclorică” a domnului Ioan Şimon şi sperăm că fiecare sat al ţării noastre îşi va găsi un fiu, care va aşterne pe hîrtie cîteva cuvinte alese… spre perenitatea valorilor culturale ale spaţiului rural românesc.

Lect. univ. dr. Cristian Nicolae BOŢAN