Tarifele la RCA ar fi crescut cu peste 200%

rcaConfederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) susţine că informaţiile prezentate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la faptul că preţurile RCA au crescut cu pînă la 50% faţă de iunie 2015 nu sînt adevărate, fiind contrazise şi de Consiliul Concurenţei, care va prezenta un raport din care reiese că tarifele au crescut cu pînă la 220% în ultimul timp.

“Membrii COTAR nu sînt de acord cu afirmaţia reprezentanţilor ASF care susţin că preţul poliţelor de asigurare nu au crescut decît cu sume pînă la 50%. Aşa cum ni s-a cerut, noi am adus sute de poliţe de asigurare, prin care să demonstrăm că preţurile au crescut cu 100-200%. Firmele de asigurare nu au venit cu niciun document care să arate contrariul. (…) Reprezentanţii Consiliului Concurenţei au declarat, în Camera Deputaţilor, că în raportul pe care îl vor da publicităţii în următoarele zile privind RCA se arată că în ultima perioadă au fost creşteri semnificative privind valoarea acesteia privind transporturile de marfă, între 20% şi 180%, şi în transporturile de persoane, între 20% şi 226%”, se arată într-un comunicat al COTAR, citat de Agerpres.
COTAR solicită preşedintelui ASF să prezinte realist datele negocierilor cu reprezentanţii transportatorilor. “COTAR apreciază atitudinea Consiliului ASF care a hotărît ca societăţile de asigurare Generali, Groupama, Allianz – Ţiriac, Asirom, Omniasig, Uniqa şi Euroins să reanalizeze metodele actuariale şi ipotezele folosite în calculul tarifelor RCA, să justifice modalitatea de aplicare a acestora, iar apoi să notifice la ASF noile tarife rezultate împreună cu notele de fundamentare şi bazele de date utilizate pentru calcule, dar de ce numai acestea?”, se subliniază în document. Potrivit transportatorilor, orice zi de întîrziere în asigurarea unui preţ acceptabil pentru asiguraţi aduce beneficii numai asigurătorului şi ASF. În aceste condiţii, transportatorii ameninţă cu noi acţiuni de protest. “Noi nu am văzut din comunicatul ASF şi din discuţiile purtate pînă acum că se doreşte dezamorsarea conflictului dintre asiguraţi şi asiguratori. În această situaţie, sîntem nevoiţi să ne negociem drepturile în stradă, iar responsabilitatea blocării oraşelor a drumurilor naţionale şi judeţene revine exclusiv ASF”, a afirmat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.
În prezent, în România sînt autorizate să vîndă poliţe RCA nouă companii de asigurări, şapte dintre acestea fiind obligate de ASF să recalculeze tarifele. La celelalte două, respectiv Carpatica Asig şi City insurance, ASF a anunţat că nu a finalizat controalele.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.