Târgu’ cireșelor, la Berchieșu

Ceterași, jucăuși, horitori, interpreți de muzică populară, dar și invitați din Polonia vor lua parte miercuri, 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la „Târgu’ cireșelor”, de la Berchieșu.

Organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT), în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Frata și Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, evenimentul va începe la ora 10:00, cu Sfânta Liturghie săvârșită în biserica satului. Mai apoi – anunță CJCPCT Cluj -, alaiul format din jucăuși, ceterași și ceilalți participanți se va deplasa cu căruțele pe Valea Sângelui, la monumentul eroilor, unde mai mulți preoți din satele din jur vor oficia o slujbă de pomenire a martirilor din timpul revoluției lui Avram Iancu. La ora 14:00 va începe „jocu’ în mijlocu’ satului, în târgu’ Berchieșului”, unde sunt așteptați jucăușii, alături de grupurile instrumentale.  Jocu’ va fi urmat de un spectacol folcloric, la care  participă: Formația de jocuri tradiționale din Frata – cizăș Romulus Bucur, primaș Gheți Carol Daniel, Formația de jocuri tradiționale din Berchieșu – primaș Lia Pop, Grupul „Jijicanii” al Asociației ,,De la lume adunate și-napoi la lume date” – cizăș Daniel, nepotu’ lu’ Ștraifir din Berchieșu și Formația de jocuri tradiționale „Zorile” din Mociu – cizăș Traian Sălăgean. De asemeni, vor evolua: ceterașul Gaciu din Soporu de Câmpie și horitorul Traian Balcău din Ceanu Mare. Apoi, în acompaniamentul unui grup instrumental din cadrul Orchestrei Profesioniste „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, dirijor prof. Ovidiu Barteș, vor urca pe scenă interpreții Cristina Beldean Moșuțan, Mihai Trif, Iosif Rusu și Raul Oltean.

Pe scenă vor evolua și oaspeți din Polonia, Ansamblul  de obiceiuri și jocuri tradiționale „Babiogorki” din Zawoja, regiunea Malopolska. Prezența lor la Cluj are loc în cadrul proiectului „Tradiții clujene în țară și peste hotare”, derulat în ultimii ani de instituția clujeană de cultură. Prin acest demers – precizează CJCPCT Cluj – se are în vedere promovarea tradițiilor și obiceiurilor din județul Cluj, prin schimburi de experiență cu instituții și ansambluri similare din țară și străinătate.

Spectacolul va fi prezentat de Grigore Sâmboan.

„Pe vremuri, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în Berchieșu se adunau oameni din toate satele învecinate și făceau joc. Fiecare grup din sat venea cu ceterașii lui și se formau câte șapte, opt jocuri. Jocul din fiecare sat era organizat de feciori, denumiți «cizăși», care alegeau și «fata jocului», adică pe cea mai jucăușă fată din satul respectiv. Ea trebuia să ofere mâncarea pentru ceterași și, totodată, trebuia să fie jucată în fiecare joc din târg. La jocu’ de târgu’ cireșelor se cunoșteau tinerii în vederea căsătoriei, aici se plănuiau nunțile pentru anul care urmează și tot acum se «arvuneau» ceterașii” – precizează specialiștii CJCPCT Cluj.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut