Târg de ”nebrazi” cu pomi pentru Crăciun confecţionaţi din materiale reciclabile

Un târg de ”nebrazi”, în cadrul căruia clujenii pot găsi pomi pentru Crăciun confecţionaţi din materiale reciclabile, a fost deschis luni seară de Asociaţia Urbannect Cluj-Napoca, informează AGERPRES.

Scopul târgului este, pe de o parte, acela de a strânge bani pentru Fondul de Reîmpăduriri de la Tăşuleasa Social, dar şi de a-i obişnui pe oameni să aleagă, pentru sărbătorile de iarnă, un altfel de brad, pentru confecţionarea căruia designerii pot folosi de la cofraje de ouă şi dopuri de plută, până la CD-uri sau sticle de băutură, precum şi alte materiale, dintre care unele organice, combinate în moduri fanteziste.

Preşedintele Asociaţiei Urbannect, Dan Clinci, speră că acest târg de ”nebrazi” îi va îndemna pe clujeni să contribuie la salvarea brazilor. „Târgul de nebrazi pune în vânzare pomi de Crăciun confecţionaţi din  materiale reciclabile şi deşeuri care deservesc funcţiunea pe care o are un astfel de pom, reuşind să salveze un brăduţ de la tăiere. Avem nebrazi din cofraje de ouă, dopuri de plută de la vinuri, frunze uscate, resturi de crenguţe, cutii din carton, CD-uri, cărămizi sau sticle goale de băutură, fiind, practic, o invitaţie la imaginaţie. În timp, poate ne vom obişnui să avem în colţul casei şi un nebrad în loc de un brad sacrificat din pădure”, a spus Dan Clinci la deschiderea târgului.

Preţul la care sunt puşi în vânzare aceşti pomi de Crăciun variază între 100 şi 500 de lei. Târgul de ”nebrazi” va fi deschis până joi, între orele 18:00 şi 22:00, într-un spaţiu de pe strada Horea, organizatorii pregătind pentru închiderea evenimentului şi o experienţă culinară specifică sărbătorilor de Crăciun.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.