Târg de Crăciun şi de Anul Nou la Liceul Tehnologic Gherla

La sfârşitul săptămânii trecute, în zona centrală a municipiului Gherla a fost o mare aglomeraţie. Atmosfera sărbătorească s-a simţit la tot pasul în Piaţa Libertăţii.

În faţa scenei amenajate la colţ cu strada Mihai Viteazu, peste o sută de copii îl aşteptau pe Moș Crăciun. Prin grija Primăriei au fost împărţite cadouri micilor locuitori ai urbei. La doar câţiva paşi, pe pietonala din faţa Liceului Tehnologic, s-a desfăşurat tradiţionalul Târg de Crăciun. În doar câteva minute au trecut produsele de patiserie realizate de elevii claselor cofetar-patiser. Mai ales covrigeii au avut mare trecere, având în vedere că au avut un preţ mai mult simbolic. 15 eleve ale claselor textile şi ale cercului de design vestimentar au participat la obişnuita paradă a modei, ediţia de iarnă. Crăciuniţele (printre care s-au aflat şi câteva fetiţe de 5-6 anişori) au avut o evoluţie reuşită, prezentând un program de înaltă ţinută artistică, în acompaniamentul muzicii. Nu au lipsit nici frumoasele colinde de Crăciun şi Anul Nou. La eveniment au asistat şi cadrele didactice ale liceului gherlean, în frunte cu directoarea Doina Mureşan.

Târgul de Crăciun organizat de Liceul Tehnologic Gherla s-a bucurat şi în acest an de mare succes, bunătăţile produse de elevii claselor de cofetar-patiser şi bucătar bucurându-se de aprecierile cumpărătorilor, unitatea de învăţământ din centrul oraşului având şi o cofetărie proprie, unde zilnic se desfac numai şi numai prăjituri proaspete.

Sz. Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.