Ţara mereu la mîna a şase oameni din CCR

Ilie CĂLIAN

Zice minunata noastră Curte  Constituţională – cea devenită, prin marea şi iubitoarea de Constituţie pohtă a lui Băsescu, cea mai mare Putere în stat – cum că scăderea pragului de prezenţă la referendum (la 30%) este constituţională – însă nu se poate aplica decît la un an de la intrarea ei în vigoare. Aşadar, întîi trebuie ca Băsescu să semneze/să promulge legea şi abia la un an după aceea s-ar putea organiza un referendum pe baza noii legi. Desigur, Băsescu nu poate amîna la nesfîrşit aprobarea legii, dar cîteva zile sau cîteva săptămîni n-ar conta, dacă nu încurcă o anume etapizare a procesului de organizare.

Motivaţia Curţii Constituţionale ar fi aceea că există o recomandare a Comisiei de la Veneţia, care afirmă că nu e bine să se modifice legea referendumului în anul în care ar avea loc un referendum. Dar nu se spune în acea recomandare că trebuie să treacă fix un an!… E adevărat, este vorba doar de o recomandare, întrucît Comisia de la Veneţia ia în considerare existenţa mai multor constituţii şi legislaţii naţionale în Uniunea Europeană şi nu se substituie acestora: face doar recomandări, de care se poate ţine seama, dar nu impune. Că nu impune şi nu se întîmplă nicio catastrofă europeană sau naţională o dovedeşte faptul că scumpa noastră Curte Constituţională nu s-a sinchisit de alte recomandări ale Comisiei de la Veneţia. Asta, pentru că de fapt, misiunea ei, a Curţii Constituţionale, este să ţină seama de Constituţia României, să ne-o tălmăcească atunci cînd n-o pricepem, dar nu să inventeze ad-hoc alte prevederi constituţionale. Or, în Constituţia României nu se prevede termenul de un an pentru punerea în aplicare a legii referendumului. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale a României ignoră Constituţia României – cam aşa cum “specialistul în drept constituţional Emil Boc fabrica decizii guvernamentale anticonstituţionale, după cum îi recomanda şeful său, Băsescu.

Ce se va întîmpla, în această situaţie, cu referendumul pentru aprobarea modificărilor la Constituţie – dar şi cu preconizatul referendum anunţat de Băsescu? După cum bine se ştie, USL a hotărît modificarea pragului de participare la referendum din două motive: întîi, pentru că este greu de atins în mod normal, într-o ţară ca România (pe de o parte, cu o mare proporţie din populaţia activă şi interesată de viaţa politică plecată temporar în străinătate, dar şi cu o insuficienţă generală a înţelegerii mecanismelor de funcţionare a democraţiei – şi participativă, şi reprezentativă); apoi, întrucît marea majoritate a ţărilor UE nu au considerat nici ele – şi e vorba de cele cu o democraţie consolidată – să impună un prag minim.

Însă, după gradul de participare la ultimul referendum anti-Băsescu, s-ar putea să se atingă şi necesarul de minimum 50% plus unu, conform vechii legi a referendumului, dacă rezultatele recensămîntului, care vor fi publicate în 5 iulie, vor arăta că populaţia stabilită, cu drept de vot, a României este în jurul a 15 milioane. (Prezenţa la referendumul anti-Băsescu a fost de 8,5 milioane!) Aşadar, USL ar putea organiza în toamnă referendumul chiar în condiţiile vechii legi, dacă îşi asigură o bună informare prealabilă a populaţiei despre modificările constituţionale şi importanţa lor. Dar Băsescu? Riscă el un referendum în aceste condiţii? În principiu, marota sa – parlamentul unicameral, cu maximum 300 de membri – este demonetizată, întrucît, pe de o parte, cifra de 300 este acceptată, în varianta USL, pentru Camera Deputaţilor, iar Senatul ar urma să preia obligaţiile legislative referitoare la “provincie”, la regiuni, temă de interes mare şi agreată de electorat.

Dar îl interesează, efectiv, pe Băsescu, “victoria” sa la un referendum sau, pur şi simplu, a gîndit acest referendum ca o modalitate de a sabota USL? Este mai probabilă a doua variantă, aceea a răzbunării, specifică personajului. Adică, el ar urma să organizeze propriul referendum cu puţin înaintea celui organizat de USL, mizînd pe faptul că electoratul nu s-ar mai prezenta la urne în proporţie suficientă, astfel că, din nou, s-ar rămîne la vechile şi iubitele sale reglementări constituţionale, care i-ar îngădui să se amestece încă multă vreme în deciziile politice.

Însă, pînă una-alta, este util să aflăm cum şi-a justificat Curtea Costituţională această decizie, ce mai spune, înafara invocării recomandării Comisiei de la Veneţia. Şi să ne mai amintim că, în pofida faptului că în Romînia – ca în toate ţările cu democraţie parlamentară – puterea supremă în stat o deţine Parlamentul, cum spune şi Constituţia (“Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”) -, în practică, în practică impusă prin voinţa celor care l-au votat de două ori pe Băsescu preşedinte, autoritatea supremă a devenit Curtea Constituţională – mai exact, cinci voturi din nouă, care, la rîndul lor, depind de o unică voinţă. Aşadar, depindem de cinci oameni care se tem de Băsescu.