Ţara lui Moş Crăciun

Ilie Călian

Dincolo de originile sale nordice (Santa Klaus) şi cele comerciale, Moş Crăciun ar trebui să fie pentru români o sărbătoare cu adevărat românească. (Crăciunul este masculinul de la cracă, frate cu crăcanul, bucata- înafară de trunchi- cea mai groasă, care se punea pe focuri- în curţi şi în vetre- pentru a-l ajuta pe Şchiopul, Soarele, să treacă de necazul solstiţiului, cea mai lungă noapte, cea mai scurtă zi şi cea mai puţină lumină şi căldură.) La noi, însă, Moşul Crăciun nu apucase să se transforme într-un agent comercial- care vine cu sacul plin de daruri. Adică- bucurii pe gratis. Cîtă vreme bucuria pe gratis se mărgineşte la copii- e bine: ei nu trebuie să lucreze, să producă plusvaloare şi profit pentru a-şi cîştiga “pîinea”. Însă cînd mentalitatea de Moş Crăciun devine obişnuinţă şi- mai ales- comportament dominant la adulţi, ne putem aştepta la grave perturbări economice.

S-a văzut: sfîrşitul de an (de fapt, chiar “toamna patriarhului”, era să zic, de fapt, toamna generalului de patru stele, Gabriel Oprea), a început cu daruri de Moş Crăciun, pentru un anumit număr de demnitari, în frunte cu genialul nostru preşedinte Iohannis. A urmat lanţul de privilegii: pentru parlamentari, în primul rînd, dar şi pentru alţii. Iată că s-a tezit vîna din Dacian Ciloş, care refuză pensiile speciale pentru “aleşii neamului” mai “mărunţi”. Adică dulăii din Parlament au voie la un ciolan mai mare, dar căţeii “din teritoriu”- ba! Argumentele cu care Cioloş, aşa-zisul non-politic, a atacat la Curtea Constituţională acordarea de pensii speciale pentru primari, vice, preşedinţi este la fel de valabil şi pentru parlamentari- dar şi pentru magistraţi! În ce mă priveşte, rămîn partizanul sistemului de pensii bazat pe contributivitate. Că anumite munci nu au fost retribuite cum s-ar fi cuvenit- asta este altă poveste. Deocamdată, nimeni nu-mi poate dovedi că ar putea fi altfel- nici, în primul rînd, în cazul magistraţilor (care s-au dovedit deja a fi în primul rînd capabili de cele mai monstruoase încălcări ale eticii), nici în al “aleşilor”, de al căror profesionalism (în posturile publice) şi de a căror etică, ambele catastrofale, nici nu are sens să discutăm.

Problema fundamentală este că noi nu vrem să recunoaştem un lucru clar: “bazinul” de recrutare şi al “aleşilor”, şi al funcţionarilor publici, şi al magistraţilor şi al “oamenilor de afaceri”, şi al funcţionarilor şi al preoţilor şi militanţilor etc. este acelaşi: poporul român, mai exact. “boborul” acesta- că altul, deocamdată, n-avem. A cere o altă “clasă politică”, “emanată” de acelaşi “bobor”, este o aberaţie: o să avem exact clasa politică pe care o merităm!

Şi între timp, tot “boborul” o să continue să se amăgească, fiecare român crezînd în “mica ciupeală”, care o să-l facă fericit, neimaginîndu-şi că, dacă fiecare fură căciula ceiluilalt, este vorba doar despre “circulaţia” aceleiaşi căciuli, nu despre producţia de căciuli pentru toată lumea.

Mentalitatea statului de tip Moş Crăciun au instaurat-o şi o susţin cu neruşinare cele două mari partide politice: PSD şi “noul” PNL. Ele au refăcut în Parlament un soi de USL, cu scopul de a “rade tot” la viitoarele alegeri locale şi parlamentare, nelăsînd altor partiduleţe decît rolul de balamale parlamentare: legea care dă posibilitatea înfiinţării de partiduleţe cu trei semnături le avantajează, întrucît aceşti noi lideri de partid nu vor fi altceva decît nişte veleitari dornici de parvenire la mila marilor partide.

Una peste alta, e simplu: PSD şi PNL s-au îmbrăcat în costume de Moş Crăciun, Guvernul Cioloş este dispecerul cadourilor care vin prin poştă şi bănci, imperialul preşedinte îşi face vacanţa peste oceane, iar proştii vor vota cum s-a hotărît deja – aici sau în altă parte.