Țara din UE care prelungește serviciul militar obligatoriu

Guvernul austriac a anunţat luni că intenţionează să prelungească serviciul militar obligatoriu cu trei luni, până la un total de nouă luni în viitor, relatează dpa.

Miniştrii au ajuns la un acord pe această temă după negocieri îndelungate.

Coaliţia tripartită intenţionează acum să contacteze Partidul Libertăţii (FPO), de dreapta, şi Verzii, în parlament, deoarece pentru această schimbare este necesară o majoritate de două treimi. Executivul sper că măsura va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Guvernul a declarat că trei luni de antrenament obligatoriu de rezervă vor fi adăugate la serviciul militar de bază.

Într-o primă fază, schimbarea nu va avea niciun impact asupra actualului serviciu civil de nouă luni. Guvernul a declarat că acesta ar putea fi prelungit voluntar din 2027 cu două luni. Dacă anumite obiective de recrutare nu sunt îndeplinite, serviciul civil va fi prelungit obligatoriu din 2028, a adăugat executivul.

Prin această măsură, coaliţia – formată din Partidul Popular (OVP, conservator), Social-Democraţii (SPO) şi Neos, partidul liberal – urmează în esenţă recomandările unei comisii de experţi.

Motivul acestei măsuri ar fi situaţia de securitate, care s-a schimbat complet de la invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022.

Austria este neutră din punct de vedere militar şi nu este membră a NATO.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.