Tânăr din Sudan, depistat cu ședere ilegală în Cluj, îndepărtat de pe teritoriul României

Polițiștii de imigrări din Cluj au depistat, în 21 februarie, un tânăr de 28 de ani, din Sudan, care nu a respectat termenul de plecare voluntară, stabilit prin decizia de returnare.

„Polițiștii de imigrări au stabilit că acesta a intrat legal în România, în baza unei vize de lungă ședere, în scop de angajare în muncă, în anul 2022, însă nu a făcut demersuri în vederea obținerii unui drept de ședere în România în acest scop. Ca urmare a celor constatate, în luna decembrie a anului 2022, pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul României. Întrucât străinul nu a respectat termenul prevăzut în decizia de returnare, a fost îndepărtat sub escortă până la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca. La ieșirea din țară, pe numele persoanei în cauză a fost instituită măsura de interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de un an și 6 luni” – informează Inspectoratul General pentru Imigrări.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut