Tânăr arestat pentru furt 

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au reținut joi, 12 septembrie 2024, pentru 24 de ore un bărbat de 31 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Potrivit informațiilor reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, În urma probatoriu administrat, la data de 13 septembrie 2024, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Măsura s-a luat ca urmare a faptului că pe baza mai multor plângeri făcute de cei păgubiți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au desfășurat activități investigativ-operative, depistând autorul, bărbatul de 31 de ani, din Cluj-Napoca. Citând aceleași surse, prima plângere la poliție a fost făcută, în data de 29 august 2024, în jurul orei 13.00, de către un bărbat, din municipiul Cluj-Napoca care a sesizat faptul că în cursul zilei de 28 august 2024, o persoană necunoscută i-ar fi sustras suma de 1.200 de lei, din vestiarul hotelului în care acesta lucra. De asemenea în 4 septembrie 2024, în jurul orei 11.20, o femeie de 36 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a sesizat că o persoană necunoscută i-ar fi sustras suma aproximativă de 3.400 de lei, din geanta pe care aceasta o avea în incinta salonului în care lucra. Totodată, în cursul aceleiași zile, un bărbat din municipiul Cluj-Napoca, a sesizat faptul că, o persoană necunoscută ar fi pătruns în curtea unui imobil, de unde ar fi sustras un recipient cu suc.  Pe baza probelor polițiștilor, hoțul a fost arestat pentru o lună de zile.

T.S.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut