Taifunul Haiyan, o bombă atomică meteorologică

El Pais

Taifunul, uraganul sau ciclonul sînt termeni care desemnează acelaşi fenomen meteorologic înregistrat în apele tropicale şi care provoacă o furtună violentă, ce dezvoltă o putere ce poate echivala cu pînă la 10 bombe de tipul celei lansate la Hiroshima şi cu viteze ale vîntului care depăşesc 120 de kilometri pe oră. Fenomenul este denumit taifun dacă are loc în Pacificul de Vest sau în Oceanul Indian, cum este cazul lui Haiyan, iar dacă are loc în Caraibe şi Marea Arabică atunci se numeşte uragan şi, respectiv, ciclon.

Cicloanele, termenul generic pentru aceste furtuni dezlănţuite, sînt clasificate în funcţie de scara Saffir-Simpson în cinci categorii, în funcţie de forţa vînturilor şi de potenţialele pagube. Supertaifunul Haiyan este un ciclon din categoria 5, cea mai înaltă, cu vînturi maxime estimate la 315 kilometri pe oră şi rafale care pot ajunge la pînă 380 de kilometri pe oră, potrivit Agenţiei japoneze de meteorologie şi Centrului american de previziune a cicloanelor tropicale.

La punctul său culminant, intensitatea a oscilat – conform calculelor – la între 870 şi 895 de hectopascali (hPa). Ar putea fi cel mai violent ciclon măsurat pînă acum. Recordul anterior îl deţinea ciclonul Tip, din oceanul Pacific, cu 870 de hectopascali, înregistraţi la 12 octombrie 1979, cu vînturi maxime estimate atunci la 305 de kilometri pe oră, potrivit Météo France.

În fiecare an, între lunile iunie şi octombrie, insulele Filipine sînt măturate de circa 20 de furtuni puternice. La scară mondială, circa 80 de cicloane se formează anual în apele tropicale.

Ciclonul este un fenomen al mărilor calde: pentru a se dezvolta, este necesar ca apa oceanului să depăşească 26 de grade. Uraganul îşi acumulează energia din căldura degajată de mare, iar după trecerea sa, apele se răcesc. Ciclonul exercită astfel rolul unei uriaşe “valve de siguranţă” care evacuează excesul de energie acumulat de oceane în zonele tropicale.

Cicloanele au un diametru între 500 şi 1.000 de kilometri, iar centrul lor este relativ calm şi poartă denumirea de “ochiul urganului”. Cînd ajung deasupra unui continent, cicloanele slăbesc progresiv în intensitate, nu fără să provoace importante pagube, ca urmare a ploilor şi a vînturilor violente. Uraganele sînt însoţite de fenomene maritime foarte periculoase, precum valurile provocate de vînt şi care se deplasează la fel de repede ca ciclonul.

Nivelul mării poate creşte cu mai mulţi metri în înălţime. Este aşa numita “maree a furtunii”, care provoacă inundaţii puternice. Traiectoria unui ciclon este urmărită de sateliţi şi face obiectul unei supravegheri internaţionale coordonate de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), care are centre la Miami, Tokyo şi Honolulu.