Tabără studenţească: STUDARHEX

Studenţi din patru universităţi europene participă, în perioada 16-31 august, la Sarmizegetusa, la tabăra studenţescă „STUDARHEX”, organizată în cadrul unui proiect iniţiat de Asociaţia Absolvenţilor Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca.

În cadrul acestui proiect, ce se va încheia în 15 octombrie, organizatorii îşi propun să promoveze „un ansamblu de metode nonformale şi informale de învăţare aplicată, care să-i ajute pe viitorii arheologi să-şi însuşească cunoştinţe privind meşteşugurile comunităţilor antice”. Cei  20 de studenţi ai unor universităţi din Germania, Anglia (Heidelberg, Exeter) şi România participă atît la activităţile de pe şantierul arheologic, cît şi la sesiuni de instruire, sesiuni de desen arheologic, de realizare a vaselor ceramice etc.

Proiectul este finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului, în urma Concursului naţional pentru proiecte studenţeşti, şi are un buget total de 35.606 lei.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.