Tabără nu vrea vînzarea terenurilor agricole către străini

România va face un demers către Uniunea Europeană prin care să nu fie obligată să vîndă teren agricol către nerezidenţi, pînă în anul 2020, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. „România nu este pregătită la această dată pentru a deschide fondul funciar şi fondul agricol şi în acest sens vom face un demers către UE pentru a ne permite prelungirea termenului după 2016, astfel încît ţara să nu fie obligată să vîndă teren agricol către nerezidenţi, aşa cum au mai făcut şi alte state. Sigur că rămîne să vedem poziţia UE şi capacitatea noastră de negociere, dar aceasta este poziţia MADR şi a Guvernului României”, a declarat ministrul Agriculturii. El a precizat că România este condiţionată prin tratatul de aderare să înceapă din 2016 vînzarea de teren pentru nerezidenţi și a afirmat că, la ora actuală, circa 7-8% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini, care au cumpărat în conformitate cu prevederile legale sau au concesionat suprafeţele de teren.

Potrivit datelor MADR, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridică la peste 700.000 de hectare, reprezentînd 8,5% din suprafaţa arabilă a țării. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, Germania cu 15,48%, ţările arabe cu 9,98%, Ungaria cu 8,17%, Spania (6,22%), Austria (6,13%), Danemarca (4,52%), Grecia si Olanda cîte 2,4% fiecare şi Turcia 0,78%. Potrivit ministrului Agriculturii, preţurile terenurilor în România oscilau anul trecut între 1.500 şi 2.500 de euro pe hectar, iar în zonele favorabile a ajuns chiar la 4.000 – 5.000 de euro pe hectar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.