Tabără creştină la Dăbîca

Nu numai în oraşe au loc diferite tabere în această perioadă de sfîrşit de vacanţă ci şi în localităţi rurale. Peste tot, copiii petrec ultimele zile ale verii într-un mod plăcut şi folositor. Am constatat acest lucru şi în cadrul taberei creştine din comuna Dăbîca, unde Parohia Ortodoxă din localitate, în colaborare cu ATCOR Gherla şi cu parohiile vecine Lujerdiu, Luna de Jos, Pîglişa, Nicula sau Băiţa, a organizat o reuşită tabără, unde tematica a vizat educaţia şi valenţele morale, sprituale, acesta fiind, de fapt, scopul zilelor petrecute împreună de cei 60 de tineri, participanţi la această acţiune. Micii creştini de pe aceste meleaguri au participat la un program comun interactiv, activităţile de bază ale taberei fiind rugăciunea, discuţiile, jocurile şi cîntecele religioase, toate susţinute cu multă dăruire atît de cei care i-au îndrumat în această perioadă pe copii, cît şi de beneficiarii stagiului estival (binevenit, de altfel). Tinerii de astăzi sînt interesaţi de viitor, de dezvoltarea lor socială, intelectuală şi spirituală, imperative evidenţiate şi în timpul taberei de la Dăbîca, unde localnicii i-au primit cu mult drag şi ospitalitate pe cei 60 de copii. Chiar în această perioadă (1-5 septembrie 2015) o astfel de tabără are loc şi în municipiul Gherla, de astă dată în organizarea Bisericii Baptiste „Vestea Bună”.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.