Sute de amenzi pentru nereguli în trafic

Polițiștii Biroului Rutier Cluj au desfășurat, în perioada 13-20 august, activități de  combatere a încălcării normelor de circulație pe drumurile publice, pe raza municipiului Cluj-Napoca, în urma cărora au aplicat 375 de sancțiuni contravenționale participanților la traficul rutier.

„Având un caracter predominant preventiv, acțiunea polițiștilor a urmărit totodată depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, dar și impunerea unei discipline rutiere conducătorilor de biciclete și trotinete. În acest context au fost constatate 120 de abateri de la prevederile legale ale bicicliștilor și celor care utilizau trotinetele” – precizează IPJ Cluj.

În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au reținut 27 de permise de conducere și 18 certificate de înmatriculare.

***

În urma unor controale organizate în perioada 20-22 august, pe DN1E60 și DJ107M,  în scopul asigurării climatului de siguranță rutieră și diminuare a numărului accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, consumului de alcool sau de substanțe interzise, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au aplicat circa 70 de sancțiuni contravenționale și au reținut patru permise de conducere. Trei permise au fost reținute pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

În cadrul acțiunilor au fost legitimate peste 120 de persoane și verificate 87 de autovehicule.

D.S.F.        

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut