Susținere „clară”din partea Guvernului pentru procedura de vaccinare

Primarul Emil Boc a declarat, la începutul ședinței de Consiliu Local de miercuri, că există susținerea clară a Guvernului pentru ca toată procedura de vaccinare să decurgă cât mai bine cu putință.

Există susținerea clară a guvernului pentru ca toată procedura de vaccinare să decurgă cât mai bine cu putință, iar din perspectiva administrațiilor locale avem asigurate resursele financiare pentru cheltuielile legate de plata personalului și de dotările aferente. Evident, aceste cheltuieli le vom avansa noi, prima dată, administrațiile locale, urmând ca printr-un mecanism stabilit într-o ordonanță de urgență și detaliat într-un Ordin al Ministerului Sănătății, să fie reglementate în maxim 15 zile toate aceste aspecte. Este important că acum există coerență a actelor aministrative, iar administrațiile locale știu ce au de făcut. Din această perspectivă, am fost și voi fi un susținător al campaniei de vaccinare sau de imunizare. Urmează să se adopte actul normativ prin care în mod expres, personalul din administrația publică să fie inclus în prioritatea numărul doi. Cu alte cuvinte, începând de la sfârșitul acestei săptămâni, cel mai probabil, și noi, cei din administrația publică locală, vom avea posibilitatea să intrăm în procedura de vaccinare. Cu siguranță, este un demers de interes public major, ține de redeschiderea școlilor, de siguranța locurilor de muncă, de păstraraea lor, ca să nu mai vorbim de sănătatea publică”, a declarat Emil Boc.

Edilul a mai subliniat că până în acest moment, Primăria s-a achitat de toate sarcinile și obligațiile legale pe care le are, în acest sens.

Nu în ultimul rând, primarul municipiului Cluj-Napoca a precizat că s-a convenit, ca împreună cu Guvernul, să se elaboreze, pentru a fi trimis la Parlament, un proiect al Legii Zonelor Metropolitane, „ceea ce înseamnă că tot ce este unitate administrativ-teritorială din jurul marilor municipii, să poată avea o coerență de dezvoltare”.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut