Suntem tot mai săraci şi mai săraci

Toate vorbele astea triumfaliste despre grozava noastră creştere economică nu fac nici cît o ceapă degerată în faţa unei tot mai triste realităţi: continuăm să fim printre cei mai săraci europeni. Constatarea aparţine Biroului European de Statistică (Eurosat), iar datele seci şi reci pe care le prezintă – valabile, ce-i drept, pentru anul trecut, dar credeţi cumva că situaţia s-a îmbunătăţit de atunci? – nu fac altceva decât să tragă încă unul dintre multele semnale de alarmă pe care nici unul dintre guvernele României nu pare a le fi băgat în seamă. Dar, iată ce spune statistica Eurostat.

Aproape jumătate (49,2%) dintre copiii din România erau expuşi, anul trecut, riscului sărăciei şi excluziunii sociale, acesta fiind cel mai mare procent din Uniunea Europeană, şi aproape dublu faţă de media de 26,4% din Uniune. Astfel, în 2016, circa 1,880 milioane de copii din România erau expuşi acestui risc, mai mulţi decât chiar şi decât cei 1,648 milioane de copii aflaţi într-o situaţie similară în Polonia, ţară cu o populaţie semnificativ mai mare decât a noastră. Mai mult, deşi în perioada 2010-2016 în marea majoritate a statelor din Uniune proporţia copiilor expuşi acestui risc a scăzut, în România lucrurile stau fix pe dos. La noi, proporţia acestor copii a crescut cu 1,1%, de la 48,1% în 2010 până la 49,2% în 2016, şi numai Dumnezeu ştie la cît a ajuns acum.

Anul trecut, în preajma Zilei Internaţionale de Eradicare a Sărăciei (17 octombrie), guvernul de atunci a prezentat un aşa-numit Pachet anti-sărăcie, care conţinea o serie de măsuri ce ar trebui să combată fenomenul. Printre acestea figurau, printre altele, screening medical la naştere, vaccinări gratuite, programe de prevenţie a părăsirii în unităţi sanitare, certificate de naştere pentru toţi copiii, creşe comunitare sau plata unor îngrijitori, rechizite gratuite pentru cei care beneficiază de tichete sociale sau acces gratuit în grădiniţe. Mai încolo, copiii ar fi trebuit să aibă parte de tot felul de programe de integrare şcolară, de genul “Şcoala-motor de incluziune în zonele defavorizate”, “Şcoala după şcoală” sau de “Prevenirea abandonului şcolar prin sport”.

Pentru cei peste 16 ani erau prevăzute programe de formare profesională, dezvoltarea învaţămîntului profesional şi tehnic sau un program de “inserţie socio-profesională a tinerilor din sistemul de protecţie specială”. Şi adulţii urmau să beneficieze de “măsuri active de ocupare”, programe de antreprenoriat urban, rural şi social, iar vârstnicii de facilităţi de îngrijire la domiciliu şi centre comunitare. De asemenea, în Pachet mai erau incluse înfiinţarea de cantine sociale, granturi pentru îmbunătăţirea locuinţelor şi chiar un “pachet de stimulare pentru zilieri”.

Aţi mai auzit ceva de toate astea? Eu nu, căci guvernul de acum, respectând tradiţia politicii româneşti, nici măcar nu a luat în considerare continuarea unor iniţiative care nu-i apaţin. A preferat să adopte propriul pachet anti-sărăcie, care, în vizunea sa, conţine măsuri mult mai eficiente, cum ar fi ordonanţa 13, minunata “revoluţie fiscală” sau manualele unice. Ei, da, aşa sigur vom scăpa, iute şi degrabă, de toată sărăcia din ţara asta.

Viorel DĂDULESCU