Suedia doreşte electrificarea totală a sistemului de transport auto naţional

Novîe Izvestia

Drumurile Suediei vor fi, peste zece ani, în totalitate electrificate. Pînă în 2030 Suedia trebuie să devină total independentă faţă de petrol şi gaz.

S-a calculat că 40% din produsele petroliere cumpărate de Suedia sînt utilizate de automobile. Dacă acestea din urmă ar fi trecute de pe benzină şi motorină pe electricitate, directiva parlamentului va fi ca şi îndeplinită. “Chiar dacă dezvoltarea în domeniul acumulatorilor se desfăşoară în ritm rapid, în perspectivă apropiată cu ajutorul acestora vor putea circula doar autoturismele de capacitate mică. Pentru camioane o asemenea soluţie este imposibilă: bateriile vor fi mult prea grele. Transportul de mare tonaj va putea fi transferat pe sarcină electrică doar dacă electricitatea va fi vîndută direct pe şosea”, explică Anders Berndtsson.

Guvernul suedez a alocat deja Trafikverket circa 100 de milioane de coroane (circa 14 milioane de euro) pentru alegerea uneia dintre cele trei alternative posibile: instalarea pe şosele a unor şine sub tensiune, construcţia sub stratul de asfalt a unor cabluri electrice pentru ca maşinile să poată circula cu ajutorul cîmpului electromagnetic sau dotarea drumurilor cu cabluri electrice suspendate.

La proiect participă două companii suedeze producătoare de camioane – Volvo şi Scania -, ale căror departamente de cercetare privesc cu optimism la viitoarea “revoluţie electrică”.

În opinia cunoscutului inventator suedez Gunnar Asplund, care participă la concursul pentru cea mai bună decizie în ceea ce priveşte trecerea transportului auto de mare tonaj pe alimentare electrică, cele mai de perspectivă sînt şinele: “Cablurile de tramvai” sînt greu de adaptat la automobile, iar cablurile încastrate în asfalt care să creeze un cîmp magnetic sînt prea scumpe, în timp ce şinele – sînt exact ce trebuie. Testele au arătat că acestea funcţionează pe orice vreme: şi iarna, şi vara. Senzorii maşinii vor “simţi” existenţa curentului în şine şi atunci va avea loc o trecere automată a camioanelor şi autoturismelor la reţea”.

Potrivit Trafikverket, la sfîrşitul anului viitor va fi construită o linie de teste prelungită, de mai mulţi kilometri, iar modernizarea de anvergură a reţelei suedeze de drumuri va începe peste cinci ani.

După cum anunţă publicaţia ştiinţifică Ny Teknik, electrificarea şoselelor suedeze va deveni o alternativă mai ieftină comparativ cu dezvoltarea căilor feroviare ale ţării. Potrivit calculelor făcute, electrificarea în ambele direcţii a drumurilor deja existente va costa bugetul ţării cu 10-15% mai puţin decît construcţia de noi drumuri auto sau feroviare pe aceleaşi porţiuni.

Electricitatea în Suedia este una dintre cele mai ieftine în Europa. La aceasta contribuie vasta reţea de centrale hidroelectrice, precum şi majorarea capacităţii centralelor nucleare din această ţară. Suedia a refuzat să se ralieze, în anii 1980, planurilor pentru sistarea energeticii nucleare, astfel că, în pofida faptului că noi centrale nucleare nu se construiesc în această ţară, cele vechi sînt supuse unei modernizări capitale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.