Sub egida Ligii Scriitorilor: Sărbătoarea “Zilei Naţionale a Limbii Române”

P1120307În organizarea revistei internaţionale STARPRESS (director general Ligya Diaconescu) şi a Ligii Scriitorilor Români (preşedinte naţional Al.Florin Ţene), în 31 august a.c. a avut loc, în Sala de conferinţe a Hotelului Rio din Jupiter, o amplă manifestare literar-artistică dedicată sărbătoririi “Zilei Naţionale a Limbii Române“, ediţia a II-a. Manifestarea, la care au participat scriitori de expresie română din Spania, Canada, Franţa, Anglia, Republica Moldova şi România (Cluj-Napoca, Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Vîlcea, Mangalia, Sibiu, Iaşi) a fost deschisă de scriitoarea Alina Dora Romanescu (membră a LSR şi USR), care a prezentat programul acestei frumoase întîmplări culturale. În continuare, Ligya Diaconescu a înmînat diplome acelor scriitori care au luat premii la Concursul Internaţional de Poezie şi Proză STARPRESS; a luat apoi cuvîntul Al.Florin Ţene (laureatul Premiului I la secţiunea proză) care a vorbit despre istoricul şi importanţa sărbătoririi “Zilei Naţionale a Limbii Române“ în contextul fenomenului de globalizare.

Şi-au lansat cărţile autorii: Tudosia Lazăr „Cînd anotimpurile trec“, Olimpia Sava “Curcubee de vînzare”, Elena Buică “Liliacul înflorit la poarta înserării” şi “Frumoasele vacanţe”, Dora Alina Romanescu “Roata timpului” şi “Pe aripi de cîntec şi dor”; Titina Nica Ţene (laureata Marelui Premiu la Poezie) şi-a lansat cartea pentru copii “Întîmplării hazlii cu o nepoţică, povestite de bunică”, iar Al.Florin Ţene şi-a lansat romanul ”Un ocean de deşert“. Despre aceste cărţi au vorbit: Vasile George Dâncu – directorul Editurii EIKON, Ligya Diaconescu, Al.Florin Ţene, Elena Buică, Ion Nălbitorul, Tudosia Lazăr, Elena Trifan, Olimpia Sava, Emilia Dabu şi Titina Nica Ţene. În încheiere – recitalul poetic “Gloria Limbii Române“, poezii de Ligya Diaconescu şi Al. Florin Ţene, în interpretarea autorilor.

Al. Florin ŢENE

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.