SUA-Europa: un nou pact atlantic

La Stampa

În secolul Pacificului, America relansează Atlanticul. În timp ce Europa se întreabă dacă şi în ce fel Obama din mandatul doi va realiza fatidicul “pivot to Asia”, vicepreşedintele Joe Biden, aflat în turneu european, le cere europenilor să construiască o zonă de comerţ liber – o piaţă unică între cele două maluri ale Atlanticului.

Administraţie americană vede încă în Europa, nu în China, partenerul economic decisiv. Datele o demonstrează. Europa şi SUA generează împreună un flux comercial de 2 miliarde de euro pe zi, o treime din totalul mondial. Un acord de liber schimb – proiect susţinut în ultimii ani mai ales de Germania şi Marea Britanie – ar avea beneficii economice palpabile.

Astăzi, odată eşuate negocierile de la Doha privind comerţul global şi odată depăşite alegerile americane – etapă în care orice deschidere comercială este un subiect tabu – s-au întrunit condiţiile economice şi politice necesare pentru a începe negocierile. Pe hîrtie, cel puţin, aşa cum este primul raport al Grupului de lucru la nivel înalt UE-SUA, care lucrează la eliminarea barierelor. Un al doilea raport urmează să fie publicat curînd. Obiectivul este un acord, nu sectorial, ci amplu, care să includă fluxurile comerciale, serviciile, investiţiile, achiziţiile publice, dispoziţiile în materie de IMM-uri, accesul la materii prime şi energie. Un “free trade agreement” (FTA) cuprinzător, care ar stabili în cele din urmă, avînd în vedere dimensiunea celor două economii, standardele internaţionale în foarte multe sectoare ale activităţii economice.

Acordul comercial va permite Europei să se redreseze economic, lucru care, după toate probabilităţile va interesa SUA. Este neîndoielnic că locomotiva americană este pe cale să repornească datorită unei serii de avantaje competitive pe care SUA le au încă.

Care sînt acestea? În primul rînd, disponibilitatea de energie ieftină: revoluţiile “tight oil” şi gazului de şist vor permite în cîţiva ani Statelor Unite să-şi reducă dependenţa de exterior şi să devină un exportator net de hidrocarburi, cu mari avantaje pentru companiile americane. Este un fapt care va tinde să reducă interesul geopolitic american pentru Mediterana, amintindu-i Europei de responsabilitatea principală a politicii sale externe.

Al doilea avantaj: dominaţia globală a tehnologiilor informatice şi a noilor media. Şi, în sfîrşit, dolarul slab, care probabil că va rămîne aşa în viitorul previzibil. În acest caz din urmă, avantajul competitiv pentru America devine o problemă serioasă pentru Europa. Adăugînd dolarului slab politica monetară expansionistă a noului guvern nipon, rezultatul este un euro atît de puternic comparativ încît va afecta interesele comerciale europene. Dar tocmai din acest motiv, un acord de liber schimb ar putea ajuta la limitarea daunelor unui război al valutelor nedeclarat şi deja în curs.

Concluzia este că a ajunge la un acord transatlantic nu va fi deloc uşor. Diavolul, ca de obicei, stă în detalii, iar aici detaliile – barierele netarifare – sînt foarte importante. Dar beneficiile sînt evidente, cu un avantaj politic suplimentar, de data aceasta în interiorul UE: va ajuta la a ţine Londra în Europa.