SUA au eliberat în august cu aproape 20% mai puţine vize noi pentru studenţi străini

Statele Unite au eliberat în august cu aproape 20% mai puţine vize pentru studenţi decât în aceeaşi lună din 2024, potrivit cifrelor publicate luni de International Trade Administration, într-un context de înăsprire de către administraţia Donald Trump a condiţiilor de obţinere a vizelor, transmite marţi AFP.

SUA au emis 313.138 de vize pentru studenţi în august, luna în care încep cursurile la majoritatea universităţilor, adică o scădere cu 19,1% comparativ cu august 2024.

India, care anul trecut a fost principala sursă de studenţi străini în SUA, a cunoscut o scădere spectaculoasă de 44,5% a numărului de vize faţă de august 2024.

În aceste condiţii, pe primul loc a ajuns Republica Populară Chineză, cu peste 86.000 de vize pentru studenţi, în scădere, totuşi, comparativ cu august 2024.

Beijingul denunţă cu regularitate tratamentul aplicat anumitor studenţi chinezi la intrarea pe teritoriul american sau în timpul şederii, într-un context de tensiuni diplomatice între cele două superputeri.

Recentele statistici arată, de asemenea, o scădere puternică a numărului de vize pentru studenţi proveniţi din ţări cu majoritate musulmană, în cazul Iranului, spre exemplu, reducerea fiind de 86%.

Cifrele nu reflectă numărul total al studenţilor străini din SUA, ci numai numărul vizelor noi.
Administraţia Trump s-a angajat într-o serie de bătălii împotriva unor universităţi renumite. În luna august, Departamentul de Stat a anunţat că a revocat vizele a peste 6.000 de studenţi străini, dintre care 4.000 pentru încălcări ale legii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.