Studenții, invitați să se înscrie la Kennedy Academy

Studenții români cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani, care sunt membri sau lideri ai organizațiilor studențești din toată țara, indiferent de profilul de studiu urmat, se mai pot înscrie, până în 31 august, la Kennedy Academy for Students – un program conceput pentru a contribui la dezvoltarea abilităților de leadership ale studenților implicați activ în organizațiile studențești, dar și la „perfecționarea unor competențe esențiale la ora actuală, precum gândirea critică, vorbitul în public, teambuildingul ori setarea obiectivelor”.

Potrivit anunțului postat pe site-ul American Councils for International Education, prin intermediul metodelor de învățare activă, „participanții vor avea șansa de a experimenta totul în manieră directă: vor lua parte la ateliere de lucru și simulări interactive, vor discuta cu experți și persoane implicate în procesul decizional, vor efectua vizite la sediile unor instituții centrale din România”. De asemeni, „vor putea afla mai multe despre valorile democratice americane, cetățenie și community building, își vor îmbunătăți competențele în limba engleză și vor dobândi instrumentele necesare practicării activismului civic și responsabilității sociale”. După încheierea proiectului, participanții vor avea ocazia de a organiza propriile activități de follow-up la nivelul organizațiilor studențești, facultăților, orașelor sau comunităților de care aparțin, în scopul diseminării cunoștințelor acumulate în timpul programului.

Proiectul se va desfășura în perioada 18-21 octombrie 2018, în incinta CCSS Tei, București, iar participarea este gratuită, cazarea și mesele fiind asigurate de organizatorii și partenerii programului.

Detalii, la adresa https://americancouncils.ro

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.