Studenții Facultății de Drept a UBB în vizită la IPJ Cluj

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a primit vizita a șaisprezece studenți ai Facultății de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului „Vizite Instituționale”, organizat de Departamentul Practică Juridică și Departamentul Relații Externe din cadrul Organizației Studenților în Drept, anunță reprezentanții IPJ Cluj.

„Studenții au avut ocazia să cunoască îndeaproape activitatea polițiștilor și să afle detalii practice despre procedurile și mecanismele specifice muncii de poliție, completându‑și astfel cunoștințele teoretice dobândite în facultate”, transmit polițiștii clujeni.

Citând aceleași surse, pe parcursul vizitei, fiecare șef de serviciu a prezentat atribuțiile și activitățile specifice, iar Serviciul Criminalistic a prezentat un proiect despre expertize, prelucrarea urmelor și alte materiale specifice. Studenții au vizionat, de asemenea, un material video despre activitatea poliției, care a oferit o imagine clară asupra responsabilităților și rolului instituției.

„Astfel de inițiative sprijină formarea viitorilor profesioniști în domeniul juridic și întăresc colaborarea dintre mediul academic și instituțiile publice”, arată reprezentanții IPJ Cluj.

La eveniment au participat comisar șef de poliție Radu‑Adrian Moșuțan, șeful IPJ Cluj, comisar șef de poliție Daniel Graur, adjunct al șefului IPJ Cluj, șefii serviciilor de Ordine Publică, Criminalistic, Rutier, Serviciul de Investigații Criminale (Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei, Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Patrimoniului și Grupări Infracționale) precum și reprezentanți ai Compartimentelor Relații cu Publicul și Relații Publice. 

T.S.

sursă foto: IPJ Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.