Studenţi „de poveste”: Adrian Matus

Adrian Matus a avut un traseu parcă pregătit pentru o carieră de intelectual.

Pasiunea pentru citit şi scris apare foarte devreme, în clasele mici, de atunci cartea şi pixul devenind cei mai buni prieteni ai lui. Încă din liceu participă la diverse concursuri de literatură şi lucrează la cîteva Adrian-Matusziare locale. Devine un participant constant la olimpiadele naţionale şi internaţionale, întorcîndu-se de fiecare dată cu premii. În 2010 hotărăşte să vină la Cluj pentru a duce munca sa de intelectual la un alt nivel şi se înscrie la Facultatea de Litere, secţia Literatură Comparată/ Lb. Engleză.

Pe parcursul facultăţii rămîne la fel de constant ca performanţe, obţinînd bursă în fiecare an şi devenind şef de promoţie la sfîrşitul celor 3 ani. Tot în această perioadă  începe colaborarea cu „Informaţia Zilei” şi revista culturală „Steaua”. Anul II de facultate îl face la Paris, la Universitatea Sorbona, printr-un stagiu Erasmus.

După terminarea celor 3 ani de licenţă, pe perioada verii pleacă printr-un internship AISEC în Polonia, unde este redactor de articole turistice în engleză despre oraşul Wroclaw. În toamnă se întoarce în ţară şi continuă cu un masterat la UBB, secţia Istoria Imaginilor, Istoria Ideilor. Anul II de master îl face tot la Universitatea Sorbona.

Pe durata studiilor, Adrian participă în fiecare an la diverse sesiuni de comunicări ştiinţifice, de fiecare dată obţinînd recunoaşterea specialiştilor în domeniul literelor. În total, atît în liceu cît şi ca student, adună peste 25 de premii la diverse competiţii literare. Adrian Matus a fost premiat în 2015 la Gala „Premiile Excellentia”, ediţia a III-a, la categoria „Studenţi merituoşi”.

Cîteva dintre scrierile lui apar în mai multe antologii şi publicaţii literare. Constant, scrie şi pe blogul său http://matusadrian.blogspot.fr/, aici exprimîndu-se ori de cîte ori simte nevoia.

Adrian are cîteva idei pe care vrea să le ducă la îndeplinire, mai exact doreşte să iniţieze cîteva proiecte de educaţie nonformală bazate pe studiul literaturii. Deşi lucrurile nu stau întotdeauna aşa cum îşi doreşte, totuşi crede că „literatura, în vreme de secetă, ne poate încă învăţa că mai este ploaie”.

Adrian Mleşniţe

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.