Străzi mai bune la Gherla

Edilii gherleni se ţin de cuvînt în această vară. Primăria se foloseşte din plin de timpul prielnic lucrărilor de reabilitare a drumurilor şi pune în practică tot ce au gîndit gospodarii oraşului la începutul anului.

De cîteva zile se lucrează de zor la asfaltarea străzilor din zona cartierului „Păcii”, din vecinătatea Spitalului Municipal. Pînă acum s-au terminat lucrările pe străzile Gh. Doja şi Fabricii, iar la sfîrşitul săptămînii se acţiona cu toate forţele la modernizarea străzii Horea, o arteră principală cu o mare circulaţie. S-a lucrat chiar şi seara tîrziu, numai să fie terminate lucrările. Firma care şi-a adjudecat licitaţia face o treabă bună, toată lumea este mulţumită de calitatea lucrărilor. Mai ales automobiliştii (dar şi cei care locuiesc în această parte a urbei) sînt bucuroşi că în viitor vor avea un carosabil de calitate mai bună.

În acest an, pe raza municipiului Gherla vor mai fi reabilitate şi alte străzi cuprinse în lotul 4, aşa cum au împărţit edilii cartierele oraşului, din acest punct de vedere fiind o vară fierbinte pentru populaţia localităţii de pe Someş. S-a planificat şi modernizarea drumului de acces spre satul Silivaş, localitate componentă a municipiului Gherla, un proiect mai vechi, dar necesar. Sperăm să dăm veşti bune şi în această privinţă!

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.