Strategul din umbră al demonstranţilor din faţa Guvernului

Nimeni nu ştie cum arată la faţă: e omul fără chip, model pentru un guvern care lucrează mai bine noaptea la (pe?) răcoare, pentru bunăstare.

Sunt câţiva privilegiaţi ce au vorbit cu el, i-au cerut sfatul, dar şi atunci totul s-a petrecut în încăperi unde întunericul era beznă, cât despre recunoaşterea, la imprimare ilegală, a amprentei vocale, totul se termina cu un eşec, chiar şi pentru profesionişti: porneşte clar ca ioncristoiu, dar aproape imediat îl recunoşti pe cristiantudorpopescu, pentru ca la mijlocul monologului să o recunoşti pe lauracodruţakövesi căutând refrenul unor doine polineziene, klausjohannis revine în forţă, special, ca după o întoarcere de la schiat în Dubai. Când crezi că i-au dat de capăt intervine sofiavicoveanca! Monologul îl încheie Fuego…

Poate să fie băiatul de la gaz, de la electrica, poştaşul, un comisionar adventist, o doamnă de la spitalul de boli ale degetului mare de la piciorul stâng!

Să ne închipuim un dialog, pentru viitoarea prezenţă a părinţilor cu copii mici, la demonstraţie. Ţârr! Boc, boc! (uu, nu va deschide primarul de Cluj). Deschide fetiţa, lăsată acasă cu o bunică dependentă de serialul „Suleyman magnificul” şi uşor somnoroasă, somnolentă, hibernăcioasă, mai toată ziua:

– Bună-ziua, domnişoară! Mămica, tăticul, sunt acasă?
–
– De ce? Vreţi să mă răpiţi şi să efectuaţi abuzuri revoltătoare pe care le va descrie cu maximă indignare Mircea Badea, domnul acela care ne face să râdem la grădi, fiindcă aşa îl cheamă pe body – guardul nostru, care-i leit?

Individul tuşeşte, uşor încurcat, cu tensiunea în creştere:

– Nu, draga mea…

– Spuneţi-mi, Bombonica, chiar dacă e un plagiat!

– Dragă Bombonica, vrei să le spui părinţilor ca să iasă mâine, cu tine, în Piaţa Victoriei?

– O, am mai fost! Interesant! Socialmente este o izbândă de excepţie a străzii, şi folclorul social a funcţionat impecabil. Vă e rău, nenea?

„Nenea” este în căutarea unei guri de oxigen. O găseşte, spre norocul lui, şi zâmbeşte strâmb:

– Lasă, mai bine lasă… coboară de la etajul VIII pe jos, ignorând liftul. Simte un pui de plâns în gât, dat şi-l reprimă până la urmă. Afară, în stradă, viaţa se colorează treptat, ajunge chiar şi la un roz totalitar, dar se definitivează pe o nuanţă de galben – icteriu, acceptabilă.

Aşa s-a retras din activitate strategul din umbră: oamenii ies de la sine putere în stradă, cum le dictează sufletul. Conştiinţa n-o scoţi afară, pe-un frig de – 100. S-ar putea congela şi atunci, la primăvară nu mai ai.

– Nici iunie, nici iulie.